SMS-urile trimise din străinătate s-ar putea ieftini, începând din vara viitoare, pentru utilizatorii de telefoane mobile din UE. Comisia Europeană a propus reducerea cu 60% a tarifelor la mesajele text în roaming, începând cu 1 iulie 2009. Dacă măsura va fi adoptată, tariful ar putea să scadă de la prețul mediu actual de 0,29 euro pe SMS la cel mult 0,11 euro.
Comisia dorește, de asemenea, o mai mare transparență în ceea ce privește serviciile ce permit navigarea pe net și descărcarea de date pe telefonul mobil în străinătate. În prezent, mulți utilizatori ai serviciilor de roaming se confruntă cu "șocul facturilor", care pot ajunge până la mii de euro.
Propunerile comisiei vor fi transmise Parlamentului European și Consiliului, care trebuie să își dea acordul înainte de adoptarea legislației. Tarifele pentru apelurile efectuate și primite în roaming (serviciile de voce) au fost reduse cu 60% încă din vara anului 2007.
SMS-urile reprezintă o metodă de comunicare larg răspândită, în special printre tineri. Cetățenii UE au trimis anul trecut 2,5 miliarde de mesaje, echivalentul a 800 de milioane EUR.
Comisia europeană mai dorește ca, până la 1 iulie 2012, prețul maxim al apelurilor telefonice în roaming să scadă de la 0,46 euro pentru apelurile efectuate în străinătate și 0,22 euro pentru cele primite la 0,34 euro, respectiv 0,10 euro. Consumatorii vor mai beneficia de tarifarea la secundă după primele 30 de secunde ale unui apel efectuat în roaming și pe durata întregului apel în cazul apelurilor primite în roaming.