Companiile din România nu se prea omoară cu inovarea

Inovația și creativitatea sunt forțele progresului în economie. Ele îi ajută pe producătorii de bunuri și servicii să satisfacă într-o mai mare măsură nevoile societății și să obțină avantaje pe piața concurențială. De aceea, cu cât o economie are mai multe întreprinderi inovatoare - care lansează produse ori procese de afaceri noi sau îmbunătățite calitativ -  cu atât este mai puternică.

 

România nu se poate mândri cu un număr prea mare de astfel de întreprinderi, după cum o demonstrează un recent studiu al Institutului Național de Statistică. În perioada 2014 – 2016, ponderea întreprinderilor inovatoare din economia națională era de numai 10,2%, din care 5,2% în industrie și 5,0% în sectorul serviciilor.

Din totalul întreprinderilor românești, 6,4% au realizat produse noi sau semnificativ îmbunătățite, 4,5% au inovat procesele de afaceri, iar 3,5% au făcut și una, și alta.

În perioada următoare, 2016 - 2018, a avut loc o ușoară creștere, întreprinderile inovatoare ajungând să reprezinte 14,6% din totalul unităților economice, din care 8% în industrie și 6,6% în domeniul serviciilor. 

În rândul întreprinderilor mari, cu cel puțin 250 de angajați, Inovația este de două ori mai răspândită decât printre IMM-uri. În perioada 2016 – 2018, din numărul total al întreprinderilor mari, 27,9% au fost inovatoare, în timp ce IMM-urile au inovat în proporție de 13,9%.

Vinovați sunt acționarii

Cum se explică apetitul scăzut pentru inovare în economia românească? În primul rând este vorba de interesul mic pentru creativitate și inovare al acționarilor și asociaților ce dețin companiile. Câtă vreme aceștia nu fac din inovare, cercetare și dezvoltare un obiectiv economic, unitățile lor se vor mulțumi să se scufunde în rutină. Mai mult, asistăm la o scădere continuă a calității forței de muncă. De vină este nu doar criza prelungită a sistemului de învățământ, ci și faptul că în cele mai multe unități economice nu există nicio preocupare pentru creșterea pregătirii profesionale a lucrătorilor. 

De asemenea, nivelul scăzut de salarizare din cele mai multe unități economice și lipsa unui sistem de recompensare materială a creativității descurajează orice preocupare inovativă din partea lucrătorilor români.

Inovarea și dezvoltarea în economia românească nu pot fi realizate fără o schimbare de atitudine la nivelul oamenilor de afaceri, a patronatelor. Avem nevoie de o deschidere activă din partea lor spre procesele inovative, de o preocupare constantă pentru stimularea și dezvoltarea forțelor creative din propriile unități. 

Mișcarea inovatorilor

Ați auzit de "mișcarea inovatorilor"? Este vorba de o amplă campanie de stimulare a creativității și inventivității în întreprinderi, din anii ´80 ai secolului XX. În acea vreme, Nicolae Ceaușescu decisese să fie stopate toate importurile, inclusiv cele tehnologice, și să crească exporturile. Astfel, balanța de plăți a României și bugetul de stat urmau să devină excedentare, permițând achitarea datoriilor externe înainte de scadență și dobândirea "independenței față de Occident".

Ca urmare a acestei politici, s-a trecut, pentru prima oară în istoria țării, la tipul de economie autarhică (care își satisface singură toate nevoile). Pentru a asigura materialele, piesele de schimb, echipamentele și instalațiile care până atunci se aduceau din import, li s-a cerut "colectivelor de oameni ai muncii" să își pună creierul la contribuție. Mai mult, pentru a stimula creativitatea maselor au fost acordate, prin lege, stimulente pentru invențiile și inovațiile aplicate în practică, iar în numeroase întreprinderi au fost înființate compartimente specializate, care se ocupau de obținerea brevetelor de la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci.

"Mișcarea inovatorilor" avea un solid suport științific. Institutele de cercetări erau implicate până la gât în găsirea soluțiilor pentru înlocuirea importurilor. Aveau loc conferințe și simpozioane științifice care stimulau schimbul de idei. Literatura științifică și tehnică străină, câtă mai reușea să intre în România, întrucât fondurile pentru achiziții fuseseră tăiate, circula din mână în mână și era copiată. 

În acei ani, în unitățile de producție și în institutele de cercetări au fost realizate o mulțime de produse și tehnologii noi, au fost îmbunătățite ori, pur și simplu, copiate altele deja existente în străinătate, care nu erau protejate în țara noastră. 

Atrași de stimulentele materiale considerabile, mulți tineri și mai vârstnici s-au implicat în "mișcarea inovatorilor". Pentru invențiile aplicate în producție se acorda autorilor o cotă de 50% din beneficiul obținut în primul an și de 25% din beneficiul celui de al doilea an. Apoi, invenția revenea întreprinderii. În cazul retehnologizărilor, stimulentele nu puteau depăși trei salarii de cercetător principal.