Concedierea celor 12.139 de feroviari se negociază

167
Disponibilizările de la Căile Ferate sunt în negociere, a declarat sâmbătă, la Craiova, Radu Berceanu, ministrul Transporturilor. El s-a arătat deranjat de faptul că sindicatele feroviare au făcut public programul de restructurare a 12.139 de locuri de muncă din companiile CFR, înainte de finalizarea discuțiilor la masa verde.
Potrivit ministrului, sistemul feroviar este subvenționat de la stat, cu aproape 900 milioane de lei noi, iar banii se duc în salarii. În plus, tot de la bugetul de stat, acesta primește transferuri pentru investiții.
În ciuda sprijinului primit, sistemul de cale ferată continuă să fie ineficient, nereușind să-și achite facturile de curent electric și către furnizorii de materiale și servicii. Numai datoriile la electricitate se ridică la un miliard de lei.
Berceanu a afirmat că în ultimul an și jumătate companiile de cale ferată au dus o inexplicabilă politică de angajări, care a amplificat creșterea costurilor salariale.
Ministrul susține că există alternative la programul de restructurare, astfel încât oamenii să nu-și piardă locurile de muncă. El a amintit de experiența altor sindicate din țară, care au înființat propriile societăți comerciale prestatoare de servicii și care au preluat activitățile externalizate de companiile de stat.
Disponibilizarea personalului nu este un scop în sine – afirmă Berceanu. Unicul scop al politicii ministerului este încadrarea sistemului feroviar în bugetul alocat.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.7249 secunde