Pirații somalezi sfidează flota internațională de război

503
În ciuda prezenței unei puternice forțe navale internaționale, care patrulează de-a lungul coastei Somaliei și în Golful Aden, pirații continuă să controleze zona. Atacurile sunt frecvente și la distanțe tot mai mari de țărmuri. Sunt vânate cu precădere navele care se aventurează în afara așa-zisului coridor de securitate.
Vineri, 19 martie 2009, nava Titan sub pavilion Saint-Vincent, la bordul căruia se afla un echipaj de 24 persoane, printre care și trei români, a fost capturată. Atacul a avut loc în zona Golfului Aden și a fost dat de la bordul unei șalupe rapide. Potrivit informațiilor primite de Biroul Maritim Internațional, care monitorizează aceste cazuri, cei 6 pirați din ambarcațiune erau înarmați cu carabine AK47 și pistoale. După preluarea controlului de către atacatori, Titan s-a îndreptat către coasta Somalei, spre o destinație necunoscută.
Cu o zi înainte, fregata turcească TCG Giresun a salvat cargoul MV Ulusoy 8, sub pavilion turcesc, care solicitase ajutorul pentru că fusese atacată de două ambarcațiuni rapide ale piraților. TCG Giresun a trimis un elicopter, care i-a pus pe fugă pe bandiți.
Sâmbătă, 20 martie, o navă de mărfuri generale a fost urmărită de o șalupă cu 5 pirați înarmați. Incidentul s-a petrecut în larg, la 580 de mile S – SE de portul Mogadiscio. Comandantul a dat alarma și nava a început să se deplaseze în zigzag, pentru a împiedica abordajul. După o cursă de 30 de minute, pirații au renunțat la urmărirea cargoului.
Între timp, guvernele lumii caută soluții la fenomenul pirateriei. Administrația din Somalia a propus aplicarea pe mare a metodei caravanelor din deșert. În opinia ei, navele ar trebui să circule pe un coridor de securitate în convoaie, sub paza navelor de război.
În lumea shipping-ului internațional, părerile asupra soluțiilor sunt împărțite. Unele voci susțin că armatorii ar trebui să contribuie financiar la războiul împotriva piraților și se propune instituirea unei taxe în acest scop.
Alți reprezentanți ai shipping-ului resping ideea unui asemenea impozit. Ei consideră că statele riverane mărilor și oceanelor bântuite de pirați trebuie să-și asume responsabilitatea și costurile luptei împotriva pirateriei, să-și stabilizeze situația politică (una dintre cauzele acestui flagel) și să înființeze o gardă de coastă regională.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.4679 secunde