Condiții financiare mai bune pentru proiectele cu fonduri europene

230
Actele normative adoptate vineri, de Guvernul României, aduc importante elemente de noutate în privința absorbției fondurilor europene.

Astfel:

- se reduce cota de recuperare a prefinanțării din cererile de rambursare depuse, de la nivelul de 30% la o cotă cel puțin egală cu cea conform căreia s-a acordat prefinanțarea la nivelul proiectului;

- pentru beneficiarii aflați sub incidența ajutorului de stat/de minimis, care sunt obligați să depună garanții pentru obținerea prefinanțării, s-a creat posibilitatea ca această garanție să poată fi diminuată pe măsură ce este recuperată prefinanțarea. Această modificare va permite beneficiarului să-și îmbunătățească fluxurile financiare, mai ales dacă această garanție este constituită de un depozit colateral;

- a fost majorată cota maximă de acordare a prefinanțării de la 10% la 20% pentru proiectele care au integral finanțare nerambursabilă și pentru proiectele care au o valoare eligibilă mai mică de 1 milion de lei. A fost luată această măsură având în vedere că pentru implementarea acestor tipuri de proiecte cota de 10% prefinanțare era insuficientă pentru a asigura începerea derulării activităților.

- se stabilește obligativitatea ca prin contractul/decizia de finanțare, beneficiarul să își asume un calendar/grafic de depunere a cererilor de rambursare pe toată durata de implementare a proiectului, ca-lendar care să poată fi modificat de maximum trei ori.

Sunt exceptate de la această limitare proiectele cu o valoare totală mai mare de 50 de milioane de lei și a căror implementare presupune încheierea a mai mult de trei contracte de achiziție publică conform contractului/deciziei/ordinului de finanțare, proiecte în cazul cărora limitarea este stabilită la un număr cel mult egal cu numărul contractelor de achiziție publică necesare implementării.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3172 secunde