Consiliul Concurenței analizează preluarea Bank Leumi România

208
< 1 min citire
Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care grupul de societăți controlat de Argo Group Limited preia Bank Leumi România SA. Aceasta din urmă este o instituție de credit, parte a grupului Bank Leumi, și oferă o gamă largă de produse destinate atât clienților de retail, cât și celor corporate, precum conturi curente, depozite sau finanțări și facilități de creditare.
Argo Group Limited derulează investiții pe piețele emergente prin fondurile pe care le administrează. În prezent, Argo Group Limited administrează mai multe fonduri (separat de Argo Financials Fund Limited), care investesc în instrumente cu venituri fixe, creanțe neperformante și imobiliare. Tranzacția se realizează prin intermediul Argo Financials Fund Limited, companie recent înființată pentru achiziționarea Bank Lumi Romania SA.
În conformitate cu prevederile Legii concurenței (nr. 21/1996), această operațiune este o concentrare economică ce depășește pragurile valorice prevăzute de lege, fiind supusă controlului Consiliului Concurenței. Ca urmare, autoritatea de concurență va evalua această concentrare economică în scopul stabilirii compatibilității sale cu un mediu concurențial normal și va emite o decizie în termenele prevăzute de lege.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0289 secunde