Consiliul Europei și mișcarea sindicală se războiesc pentru timpul de lucru

Criza forței de muncă a cuprins întreaga comunitate europeană. Nu există stat membru care să nu se confrunte cu un deficit mai mare sau mai mic de lucrători calificați. Fenomenul nu a ocolit nicio ramură de activitate din sectorul privat și cel public.
Cum a apărut? Ce anume a generat-o? Sunt multe de spus în această privință. Cert este că dezvoltarea economiilor occidentale s-a produs pe fondul unor procese demografice negative în statele respective. Ca urmare, decalajul dintre oferta de locuri de muncă și numărul de lucrători disponibili pe piață s-a mărit continuu. Iar la aceasta au contribuit și politicile sociale de reducere continuă a timpului săptămânal de lucru.
Occidentul a încercat să-și acopere deficitul prin deschiderea granițelor muncii, dar importul de mână de lucru din estul continentului a provocat noi probleme. Migrația legală a dus la explozia celei ilegale, astfel că în unele state și regiuni ale continentului numărul lucrătorilor clandestini îl depășește pe al celor cu forme legale.
Pe de altă parte, nevoile lucrătorilor de import exercită o presiune socială și economică suplimentară în comunitățile de primire. Iar rezolvarea acestora înseamnă activități în plus, care duc la creșterea necesarului de forță de muncă.
În țările de plecare, din Europa de Est, migrația masivă a lucrătorilor calificați către Occident a făcut să apară un gol imens, care a crescut o dată cu înmulțirea investițiilor străine și relansarea economiilor naționale. Astfel că, practic, țările din estul continentului au importat criza forței de muncă din vest.
Acum, când problema le este comună tuturor statelor comunitare, începe să fie tot mai clar că migrația nu rezolvă criza generală a forței de muncă. Desigur, soluțiile de profunzime trebuie să pornească de la revoluția demografică și de la cea tehnologică, dar trebuie făcut ceva și pe termen scurt.
Guvernele statelor comunitare au ajuns la concluzia că relaxarea legislației privind timpul de lucru ar putea contribui la diminuarea crizei. În prezent, reglementările europene sunt rigide și impun săptămâna de lucru de 48 de ore. La Inițiativa guvernului Marii Britanii, ar urma să se introducă așa-numita clauză "opt-out", care dă dreptul angajatorului să prelungească durata maximală a timpului săptămânal de lucru de 48 de ore, pe baza acordului voluntar și individual al angajatului.
În ședința din data de 9 iunie 2008, Consiliul Europei a luat în discuție inițiativa. El a decis ca textul final privind această propunere să fie finalizat de comitetul permanent și, totodată, introducerea clauzei "opt-out" să fie acompaniată de măsuri de sănătate și siguranță socială. Dar ultimul cuvânt în această chestiune îl va avea Parlamentul Europei, care poate agrea sau respinge propunerea Consiliului.
Tentativa guvernelor comunicare de revizui directiva referitoare la timpul de lucru a stârnit o adevărată furtună în lumea sindicală. Confederația Europeană a Sindicatelor (CES) a luat imediat poziție. Ea consideră că orele prelungite de lucru reprezintă un pericol pentru sănătatea și securitatea lucrătorilor și că angajatorii vor abuza de noua prevedere. Demersul CES este susținut de Confederația "Cartel Alfa", din România, care consideră că "așa-numita clauză opt-out nu ar fi trebuit să fie niciodată introdusă. Sindicatele au militat întotdeauna pentru un timp de lucru săptămânal, statutar, maximal, de 48 de ore, apărat încă de la începutul secolului 20 și de prima convenție a Organizației Internaționale a Muncii din 1919, care stabilea, de altfel, ca timpul de lucru săptămânal să fie de 48 în toată lumea."
Confruntarea este abia la început, dar se anunță a fi deosebit de dură, căci sindicatele nu vor ceda un drept câștigat prin luptă. Rămâne de văzut dacă Parlamentul Europei va îndrăzni să-și pună în cap mișcarea sindicală, de dragul guvernelor și al capitalului.