În luna mai,

Constanța găzduiește trei evenimente expoziționale naționale și internaționale

210

Articole de la același autor

În cea de-a doua jumătate a lunii mai, Constanța va fi gazda a trei evenimente expoziționale majore, organizate de Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța.

Între 18 - 22 mai 2016, la Pavilionul Expozițional și la Centrul de Afaceri Eurolitoral, din stațiunea Mamaia, va avea loc cea de-a 67-a ediție a Târgului Național de Îmbrăcăminte - Încălțăminte TINIMTEX. "Este cel mai mare eveniment de profil din țară în domeniul industriei ușoare, cu tradiție pentru zona Dobrogea", a declarat Mihai Daraban, președintele Camerei de Comerț și Industrie a României și al CCINA, în cadrul conferinței de presă de ieri. Alături de el s-au aflat Dănuț Jugănaru, directorul general al CCINA și Ioan Albu, directorul Direcției pentru Agri-cultură și Dezvoltare Rurală Constanța.

"La târg vor participa peste 210 firme din întreaga țară", a spus Daraban. Dintre aceștia, 70% sunt producători, iar 30%, sunt comercianți. 10% din totalul firmelor se află la prima participare la TINIMTEX.

"În perioada 26 - 29 mai 2016, pe plat-forma Centrului Expozițional Constanța, va avea loc a XXIV-a ediție a Târgului internațional EXPOAGROUTIL, cel mai important după INDAGRA", a precizat Daraban. Expozanții sunt producători, importatori și comercianți din diferite domenii: tractoare, combine, mașini și echipamente agricole, agenți de fertilizare și protecția plantelor, produse agricole și alimentare, mașini și echipamente din industria alimentară, produse alimentare organice și tradiționale, pescuit, vinuri, apicultură, grădinărit, finanțe și asigurări (în special pentru domeniul agricol). Manifestarea expozițională este organizată cu sprijinul Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Constanța, care va mobiliza fermierii din județ să participe la ea.

Cu această ocazie, Centrul Enterprise Europe Network Constanța din cadrul CCINA va organiza un parteneriat de afaceri România - Turcia - Bulgaria, în colaborare cu alte centre Enterprise Europe Network. Evenimentul va avea loc pe 26 mai 2016, între orele 13.30 -16, la hotelul "Parc" din Mamaia.

Între 26 și 27 mai, Constanța găzduiește, pentru prima oară, evenimentul internațional de cea mai mare amploare din domeniul portuar și al transporturilor navale: Black Sea Ports & Shipping, ajuns la a cincea ediție. Organizarea lui se datorează Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța și suportului oferit de CCINA în calitate de partener oficial.

Pe parcursul celor două zile, la Pavi-lionul Expozițional din Mamaia, vor avea loc conferințe, cu participarea a peste

400 de specialiști din domeniul portuar și de transport maritim. De asemenea, vor fi prezenți 50 de expozanți.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 16 Aprilie 2016
Stire din Economie : Mihai Daraban rămâne la "cârma" CCINA
Pagina a fost generata in 0.4108 secunde