Constanța scapă de traficul auto greu, până la vară

1669
Constanța scapă de traficul auto greu, până la vară - 7851fb7750ddf346034bed629cfcc692.jpg
"Vă rog, doar două minute vă rețin! Spuneți-mi, care e stadiul lucrărilor la șoseaua de centură a Constanței! Dar la autostradă?" Aidîn Ibram, directorul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Constanța, e cu un picior pe scara automobilului. Se grăbește la o întâlnire cu arheologii, dar nu mai poate scăpa de reportofon. "Monstrul" pândește, gata să-i înghită cuvintele.
Mai marele peste drumurile și podurile regionale se uită cu regret la ceasul care ronțăie nemilos secundele și amână rotirea cheii în contact. Îi sunt recunoscător pentru micul sacrificiu.
"Nea Tița, centura ocolitoare a Constanței are două obiective foarte importante la care trebuie lămurite problemele. Este vorba de zona intersecției cu DN 3, între Valul Traian și Constanța. Lucrările sunt în grafic, așa că în vara anului viitor scoatem traficul greu din Constanța."
Directorul încearcă să evadeze, dar reportofonul îi taie calea, amenințător. Așa că, vrând-nevrând, continuă: "Podul peste Canalul Dunăre - Marea Neagră, dintre Straja Veche și Basarabi, este una dintre lucrările de importanță capitală. De el depinde punerea în exploatare a autostrăzii. Lucrarea este în grafic. Podul va fi pus în funcțiune în iunie 2011, mai întâi pentru utilitatea internă. Pentru constructori este deosebit de important să își poată transporta materialele dintr-o parte în alta a canalului. La nevoie, se poate da drumul la circulația pe o parte.
Pasajul care traversează Rezervația Fântânița va fi dat în exploatare, tot pentru utilități de șantier peste două săptămâni. În stadiu avansat se află construcția pasajului pe sub calea ferată Medgidia - Negru Vodă. Ter-menul de punere în funcțiune pentru uz intern este iunie 2011.
Dacă se vor lămuri toate problemele de cadastru, sunt șanse ca peste două săptămâni să fie atacabile toate lucrările la autostradă, cu excepția unui tronson din zona Cernavodă unde mai sunt probleme legate de arheologie."
Următoarea întrebare a fost luată de vânt, căci, profitând de o mică neatenție din partea "agresorului", Aidîn Ibram a sărit în mașină, a trântit portiera și-a demarat.
Cu regretul în suflet că discuția a fost mult prea scurtă, mi-am zis: "Sper că vremea și vremurile vor fi într-atât de bune, încât constructorii să-și termine la timp treaba."
Constanța abia așteaptă să scape de fluxul de tiruri și camioane spre și dinspre port, care traversează întregul oraș. La vară, vom înghiți mai puțin fum, poluarea sonoră va fi mai mică, asfaltul nu va mai face valuri sub transportul greu și, poate, nu vom mai avea atât de multe accidente auto. Doar minoritatea damelor de consumație vor fi triste, căci vor trebui să-și schimbe locul de muncă, ceva mai departe, pe centură. Ce vreți, nu poți mulțumi pe toată lumea!

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Miercuri, 24 Noiembrie 2010
Stire din Economie : Cum ajunseră români să-i dea foc lânii
Pagina a fost generata in 1.4758 secunde