Constănțenii sunt inundați cu somații fiscale

Sistemul fiscal din România a generat o realitate terifiantă. În fiecare an, Agenția Națională de Administrare Fiscală lansează milioane de somații de plată a taxelor și impozitelor.

Ce se întâmplă oare cu națiunea română de a ajuns să se înece într-un fluviu de somații? S-a ticăloșit și refuză să-și achite dările către stat ori a sărăcit și nu mai are de unde? Cum de ne-am transformat peste noapte, dintr-o națiune harnică și disciplinată, într-una de… somați, de datornici?

Foarte multe exemple arată că acest fenomen, despre care ANAF evită să vorbească, este generat în primul rând de proasta evidență și urmărire a creanțelor. Multe dintre somații se referă la sume vechi de trei, patru și chiar mai mulți ani, despre care contribuabilii au aflat acum, pentru prima dată, că le datorează. Dacă ar fi fost înștiințați la timp, le-ar fi plătit de mult. Nu s-ar mai fi ajuns la calcularea dobânzilor și penalităților, care depășesc, frecvent, suma de bază.

De multe ori, respectivele obligații sunt prescrise și chiar de ar vrea contribuabilii să le achite, legea nu le mai permite să o facă.

În ultima vreme, numeroși contribuabili din Constanța s-au trezit cu decizii privind obligații de plată a unor accesorii (dobânzi și penalități), rezultate din diferențe de impozit anual de regularizat datând din… anii 2000, 2001 sau 2002, adică de pe timpul globalizării veniturilor. Oamenii întreabă, pe bună dreptate, de ce funcționarii Fiscului îi anunță de abia după un deceniu de existența acestor obligații de plată și dacă ele au fost determinate în mod corect?

Sunt și cazuri în care contribuabilii demonstrează cu documente că sumele reclamate de ANAF au fost de fapt achitate. Dacă ei nu ar fi păstrat actele, ar fi fost buni de plată. Fiscul i-ar fi ras pentru a doua oară. I-ar fi obligat să achite nu doar suma de bază, ci și dobânzi și penalități.

Dacă sistemul de evidență al ANAF e varză, este contribuabilul obligat să-și organizeze propria arhivă? Dacă da, câte secole să o țină?

Unul dintre cititori ne-a prezentat un caz ce ar putea intra în analele birocrației românești. Omul s-a trezit că este somat să plătească câteva zeci de mii de lei. S-a dus să ceară lămuriri și funcționara de la ghișeul Administrației Financiare i-a spus că suma respectivă reprezintă impozit pe profit și accesorii. Contribuabilul a trebuit să demonstreze că el trăiește din salariu și nu are firmă. Abia atunci funcționara și-a recunos-cut greșeala, și-a cerut scuze și i-a spus omului să păstreze discreția.

Cazul este una dintre miile de dovezi ale haosului din evidențele fiscului. Se pune întrebarea: sunt vinovați contribuabilii că ANAF are un sistem defectuos de gestionare a documentelor și informațiilor fiscale? De ce trebuie să fie ei tracasați, puși pe drumuri și deseori nevoiți să se adreseze justiției?

La începutul acestei săptămâni, ministrul Finanțelor, Bogdan Drăgoi, a anunțat că ANAF va trece printr-o reorganizare mai profundă decât cea suportată de administrația fiscală din Bulgaria. Ea va fi făcută pe baza unei evaluări a Băncii Mondiale. Se are în vedere optimizarea numărului de administrații fiscale și a întregului sistem informațional.