Contract pentru relansarea producției de petrol

385
< 1 min citire
Potrivit unui comunicat de presă transmis investitorilor de pe piața de capital, compania Petrom a semnat un contract pe 17 ani, pentru creșterea producției pentru nouă zăcăminte din zona Arad, cu PetroSantander. Aceasta din urmă este o companie canadiană specia-lizată în operarea și reabili-tarea zăcămintelor mature. Ea va gestiona zăcămintele respective, va asigura expertiza și tehnologiile necesare, precum și resursele financiare și umane. Petrom va plăti PetroSantander pentru producția livrată, în funcție de nivelul ei.
Zăcăminte mature din apropiere de Arad au fost exploatate în ultimii 40 de ani și furnizează împreună circa 1% din producția internă a Petrom. PetroSantander estimează că în primii cinci ani, prin operațiuni specifice, producția va crește cu cel puțin 50%.
Operațiunile de producție și serviciile aferente, precum și salariații implicați în aceste activități vor fi transferați către PetroSantander pe durata contractului.
Petrom va rămâne deținătorul contractelor de conce-siune, al producției de hidrocarburi, al echipamentelor existente, precum și al drepturilor și obligațiilor definite prin Legea Petrolului.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0292 secunde