Contractele pentru construcţia ultimelor trei tronsoane ale Autostrăzii Unirii intră în procedură de licitaţie

291
1 min citire
Contractele pentru construcţia ultimelor trei tronsoane ale Autostrăzii Unirii intră în procedură de licitaţie - 1-1745414662.jpg
Documentația pentru contractele privind proiectarea și execuția tronsoanelor cuprinse între Lețcani și Podul de la Ungheni a fost transmisă miercuri, 23 aprilie, spre validare, la Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP), a anunțat ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu.
Cele trei tronsoane dintre Lețcani, Iași și Ungheni au o lungime totală de 33 kilometri și un cost estimat de peste 9 miliarde lei.
„Contractele pentru construcția ultimelor trei tronsoane ale A8 (Autostrada Unirii) intră în procedură de licitație! Compania Națională de Investiții Rutiere a transmis astăzi la ANAP, spre validare, documentația pentru contractele privind proiectarea și execuția tronsoanelor cuprinse între Lețcani și Podul de la Ungheni (33 km).
Valoarea estimată pentru construcția acestei secțiuni a A8 este de 9 miliarde lei, fără TVA”, a menționat Sorin Grindeanu.
Tronsonul 3 (Lețcani-Iași) va avea o lungime de 17,7 km, iar pe traseu vor fi construite inclusiv 18 poduri și pasaje, 6 tuneluri și 2 noduri. Durata pentru proiectare și execuție este de 46 de luni.
Totodată, tronsonul 4 (Iași-Golăiești) va avea o lungime de 12,7 km, iar contractul prevede și construcția a 12 pasaje, 2 tuneluri și un nod. Durata contractuală maximă pentru proiectare și execuție este de 46 luni.
Tronsonul Golăiești-Pod peste Prut la Ungheni va avea o lungime de 2,77 km și va fi construit în 18 luni.
După validarea documentației, va fi publicat în SEAP anunțul privind participarea la licitație, în cadrul căruia va fi stabilită și data limită pentru depunerea ofertelor", a precizat Grindeanu. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0589 secunde