Contribuabilii cu restanțe la buget pot cere amânarea plății acestora pe o perioadă de șase luni

263
< 1 min citire
Orice contribuabil care înregistrează obligații restante la bugetul general consolidat va putea cere amânarea acestora pe o perioadă de maxim șase luni, a anunțat Direcția Generală a Finanțelor Publice (DGFP) Constanța.
Noua lege a redus cuantumul garanțiilor pe care contribuabilii au obligația de a le constitui, fie sub formă de scrisoare bancară, fie gaj cu bunurile libere de orice sarcini. Astfel, dacă amânarea se solicită pe o perioadă de până la trei luni inclusiv, garanția va reprezenta 20% din suma restantă și dobânzile datorate pe perioada amânării, sau 40%, dacă perioada cerută este mai mare de trei luni.
De asemenea, s-a decis reducerea la jumătate a penalităților datorate pe perioada amânării de la plată, respectiv de la 0,1% pe zi întârziere, la 0,05% pe zi.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0312 secunde