Creditele se obțin în continuare pe baza vechilor reglementări

551
Băncile încă folosesc vechile norme pentru a atrage cererea de credite și amână până pe ultima sută de metri adoptarea noilor reglementări de creditare pentru persoanele fizice, publicate în Monitorul Oficial pe 22 august 2008.
Majoritatea agențiilor bancare din Constanța afirmă că nu au primit de la sediul central nicio notificare cu privire la modificarea condițiilor de creditare. Conform reprezentanților zonali, noul regulament BNR încă nu a intrat în vigoare, iar acesta va fi gata în cel puțin o săptămână.
Condițiile de creditare vor fi diferite de la bancă la bancă. Băncile își vor stabili propriile condiții care să respecte noul regulament BNR, iar acestea vor fi trimise băncii centrale pentru avizare, conform declarațiilor agenților de creditare de la reprezentanțele locale. Operațiunea ar putea dura cel puțin 6 până la 10 zile, pentru "cei mai optimiști" (de fapt pentru cei mai pesimiști dintre bancheri întrucât noile condiții de creditare pentru persoanele fizice vor fi mai aspre și vor goni o parte din potențialii clienți). Există reprezentanți ce susțin că noile reglementări vor fi amânate încă cel puțin 2 luni de zile, deși în Monitorul Oficial se specifică un termen de modificare a noului regulament pentru băncile care dispun de reglementări proprii, de 45 de zile de la publicare. Astfel, ultima zi de modificare a condițiilor de creditare este, conform Monitorului Oficial, 6 octombrie 2008.
De asemenea, nici Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța nu a primit vreo notificare cu privire la existența vreunui protocol între Ministerul Finanțelor și Asociaților Română a Băncilor cu privire la solicitarea fișei fiscale, atunci când o persoană fizică dorește un credit. "Pentru a putea elibera fișa fiscală a unui contribuabil la cererea băncii, trebuie să existe un protocol la nivel național între Fisc și bănci. Apoi protocolul trebuie semnat și recunoscut la nivel local. În acest moment, nu există vreun astfel de protocol", a declarat directorul executiv adjunct al Direcției Generale a Finanțelor Publice, Adriana Damian.
Până la intrarea în vigoare a noului regulament BNR, cererea de creditare este în continuare acceptată pe baza adeverinței de salariu eliberate de angajator.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.4577 secunde