Crescătorii de animale pot lua pajiște în concesiune pe cel mult cinci ani

236
În sfârșit s-a aprobat Ordonanța de Urgență a Guvernului privind pajiștile permanente. "Prin OUG a pajiștilor care abrogă Legea 214, primăriile și consiliile locale vor primi subvenții pe suprafață numai dacă nu există cereri din partea fermierilor. Dacă nu există în anumite comune fermieri sau crescători de animale care să solicite subvențiile, primăria are obligația, prin consiliile locale, să ceară acești bani pentru întreținerea pășunilor respective. Dar numai, repet, dacă nu există o solicitare din partea fermierilor", a ținut să sublinieze Daniel Constantin.

Acest act normativ vine în sprijinul crescătorilor de animale care își vor asigura necesarul de hrană și continuarea activității de creștere a animalelor pentru obținerea produselor de origine animală în vederea asigurării necesarului de consum. Totodată, actul normativ vine în sprijinul comunităților locale, deoarece taxele din concesionarea pajiștilor permanente se constituie ca venituri la bugetul local sau de stat, după caz. După îndelungi consultări cu reprezentanții crescătorilor de animale, s-a ajuns la o formă finală care răspunde cerințelor acestora. Astfel, s-a creat posibilitatea utilizării pajiștilor din domeniul public și privat al comunelor, orașelor, respectiv municipiilor, atât de către persoanele fizice, cât și cele juridice care cresc animale, dar s-a introdus și obligativitatea ca utilizatorii pajiștilor să aibă animalele înscrise în Registrul Național al Exploatațiilor, făcându-se legătura între utilizatorii pajiștilor și scopul utilizării pajiștilor, respectiv asigurarea hranei animalelor. Mai mult, reprezentanții Ministerului Agriculturii au subliniat că, pentru punerea în valoare a pajiștilor aflate în domeniul public/privat al comunelor, orașelor, respectiv municipiilor, și pentru folosirea eficientă a acestora, consiliile locale, în baza cererilor crescătorilor de animale, persoane fizice/juridice să încheie contracte de concesiune/închiriere, în condițiile legii, pentru suprafețele de pajiști disponibile, proporțional cu efectivele de animale deținute în exploatație, pe o perioadă de maximum cinci ani.

"Prin acest act normativ se asigură facilitarea accesului crescătorilor la suprafețele de pajiști disponibile, aflate atât în domeniul public, cât și în cel privat al unităților administrativ teritoriale, în condițiile în care pentru majoritatea crescătorilor de animale singura sursa de asigurare a hranei pe perioada verii este masa verde obținută de pe pajiști, continuând astfel tradiția creșterii animalelor în țara noastră și asigurarea securității alimentare", au mai precizat reprezentanții Ministerului Agriculturii.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.201 secunde