Cum puteți evita să figurați pe lista restanțierilor de la ANAF

165
< 1 min citire
Data de 25 octombrie 2013 este termenul limită pentru depunerea unor declarații fiscale (formularele 097, 100, 104, 112, 224, 300, 301, 311, 394, 710), Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați (la care este arondat județul Constanța) le reamintește contribuabililor, persoane fizice și juridice, că, potrivit prevederilor OUG nr. 50/2013 privind reglementarea unor măsuri fiscale, începând cu data de 1 iulie 2013 nivelul penalităților de întârziere pentru neplata în termen a obligațiilor fiscale este de 0,02% pentru fiecare zi de întârziere, respectiv 7,3% pe an. Eugen Ciorici, directorul ge-neral al DGRFP Galați precizează că: "Ținând cont de actualul context economic, diminuarea nivelului penalităților datorate pentru plata cu întârziere a obligațiilor fiscale are în vedere reducerea poverii fiscale din sarcina contribuabililor, dar re-prezintă și o motivare a conformării la plată a acestora. Achitarea obligațiilor bugetare la termen reprezintă modalitatea de evitare a includerii pe lista restanțierilor la plată, ce se va actualiza la nivel regional la data de 31 octombrie și va fi dată publicității pe portalul ANAF".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0355 secunde