Cum tratează ministrul Ovidiu Silaghi transparența achizițiilor publice

205
Cum tratează ministrul Ovidiu Silaghi transparența achizițiilor publice - ovidiusilaghifotortvnet-1341574122.jpg
Ministrul transporturilor, Ovidiu Silaghi, a emis ordinul privind transparența publică a procedurilor de achiziție publică organizate și derulate de direcțiile de specialitate din cadrul instituției, precum și de către unitățile aflate în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea acestuia.

Potrivit acestui ordin, entitățile respective au obligația să afișeze pe site-ul propriu situația achizițiilor publice aflate în pregătire, a celor aflate în derulare, a achizițiilor finalizate, precum și situația stadiului de execuție a contractelor încheiate în urma aplicării procedurilor de achiziție publică.

Actualizarea datelor din situațiile publicate se va realiza ori de câte ori se va produce o modificare, până la finele zilei în curs.

Ministerul dorește o maximă transparență a tuturor achizițiilor publice efectuate de unitățile sale, astfel încât să încurajeze participarea firmelor interesate de orice procedură de achiziție publică, se arată în comunicatul de presă al ministerului. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.2148 secunde