Cum va influența taxa de poluare piața auto din Constanța

1470
2
Cum va influența taxa de poluare piața auto din Constanța - parcauto-1324402750.jpg

2011 a fost un an cum nu se poate mai prost pentru comercianții care se ocupă de parcurile auto de pe varianta Constanței. Nu au pus lacăt pe afacerile lor, însă nici de profituri mari nu poate fi vorba. Cele câteva modificări ce au vizat conținutul textului referitor la această taxă, efectuate într-un interval relativ scurt, i-a făcut pe mulți constănțeni care și-ar fi dorit o (altă) mașină să mai aștepte, în speranța că poate și sumele, în multe cazuri extrem de mari, pe care le-ar fi achitat la înmatriculare vor scădea. Nu a fost și nu va fi însă neapărat așa. Consecința? Pentru prima dată după mulți ani luna decembrie a fost una extrem de proastă pentru comercianți. Dacă până acum această perioadă era una destul de așteptată, deoarece numărul tranzacțiilor creștea, acum situația este cu totul alta. Și constănțenii care doar vin să arunce un ochi se pot număra, în unele zile, pe degetele de la o mână.
Pentru multe modele pe care le putem găsi în parcurile auto de pe variantă prețul a intrat la apă anul acesta chiar și cu o mie de euro. Cine vrea să dea însă pe taxă atât cât a dat pe mașină? Un singur exemplu: un Volkswagen Passat din 2002 (6+1 trepte) - computer bord, geamuri și oglinzi electrice, scaune din piele cu încălzire, închidere centralizată etc, care arată foarte bine, costă 4.700 de euro. Taxa de înmatriculare este însă 4.400 de euro. Va fi dispus cineva să facă o astfel de… afacere? Probabil că nu. Autoturismele care s-au mai vândut anul acesta sunt cele pentru care taxa de primă înmatriculare nu sare, de regulă, de 300 - 400 de euro, adi-că motorizare mică, euro 5 sau 4.

Vechea problemă - taxa de poluare
Nici proiectul de lege privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, aprobat zilele trecute de Parlament, nu aduce vești foarte bune, cu excepția uneia: actul normativ prevede o reducere a taxei de poluare cu până la 25%, dând posibilitatea ca, în cazul în care taxa de poluare plătită de la 1 iulie 2008 este mai mare decât cea rezultată din aplicarea acestei legi, contribuabilii să poată solicita restituirea sumelor reprezentând diferența de taxă plătită.
Cele 25 de procente par să nu impresioneze însă pe nimeni. Comercianții spun că potențialii cumpărători nu vor da năvală să-și achiziționeze mașini rulate, fiind o reducere nesemnificativă. De cealaltă parte, prețurile autoturismelor vor rămâne, cel puțin deocamdată, la același nivel ca în prezent.
Reamintim că taxa de poluare va fi plătită, o singură dată, atât pentru autovehiculele noi sau second-hand care sunt înmatriculate pentru prima dată în România, indiferent dacă autovehiculul este produs în țară sau străinătate, cât și pentru autovehiculele înmatriculate înainte de anul 2007 pentru care nu a fost plătită o astfel de taxă. Pentru autovehiculele înmatriculate înainte de anul 2007, taxa de poluare va fi achitată la momentul primei transcrieri a dreptului de proprietate a autovehiculelor, în cazul înstrăinării acestora, după ce intră în vigoare această lege.



Comentează știrea

Jack
21 decembrie 2011
Taxa Auto

Am o mica nelamurire din comentariul de mai sus.Eu am o masina din 2007 si sunt primul si unicul proprietar. Cum e cu taxa asta la vanzare?

Av Osman Enghin
21 decembrie 2011
raspuns la nelamuriti

Pai ... Deci ... Daca ai o masina din 2007 pentru care nu ai platit taxa de poluare la inmatriculare atunci cand o vei vinde noul proprietar va plati taxa de poluare. Daca ai platit-o cumparatorul nu va mai plati taxa de poluare. Ce este mai hazliu e ca daca vreau sa cumpar o dacie din 1990 cu 1000 lei voi plati taxa de polare astronomica. Nu mai zicem de ARO uri care au motor de 3000 cmc.

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 02 Noiembrie 2011
Stire din Eveniment : Cum se modifică taxa de poluare auto?
Pagina a fost generata in 0.5861 secunde