Cursuri organizate de CCINA la început de an

140
< 1 min citire
Cursuri organizate de CCINA la început de an - cursurileorganizatedeccinalaince-1641408776.jpg
Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța vine în ajutorul agenților economici și al asociațiilor de proprietari organizând noi cursuri de pregătire profesională, încă din primele luni ale acestui an. Astfel, în perioada 31 ianuarie - 2 februarie 2022, la sediul CCINA de pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, nr. 185A, se va desfășura cursul de specialitate în domeniul gestionării deșeurilor și a substanțelor chimice periculoase.
Pentru a respecta legislația în vigoare privitoare la regimul deșeurilor, agenții economici, indiferent de domeniul de activitate, au datoria să își pregătească personalul care răspunde de gestionarea deșeurilor.
În perioada 1 februarie - 12 aprilie 2022, la sediul CCINA se va desfășura cursul de calificare pentru administratorii de condominii. Programul de pregătire vine în întâmpinarea persoanelor fizice care lucrează sau vor să lucreze ca administratori în cadrul asociațiilor de proprietari. Conform prevederilor Legii 196/2018, pot îndeplini funcția de administrator numai persoanele fizice care obțin certificate de calificare ce dovedesc pregătirea profesională pentru această ocupație.
Mai multe informații despre cursuri și modalitatea de înscriere pot fi obținute de pe site-ul CCINA.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0363 secunde