Cutremur în sistemul cameral românesc. Fraudă cu fonduri europene

766
Cutremur în sistemul cameral românesc. Fraudă cu fonduri europene - cutremulinsistemulcameral-1548979715.jpg

Articole de la același autor

Tribunalul București l-a condamnat pe Sorin-Petre Dimitriu, președintele Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București (CCIB), la patru ani și o lună de închisoare cu executare, într-un dosar legat de fraude cu fonduri europene.

Potrivit deciziei instanței, Sorin-Petre Dimitriu a primit doi ani pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea influentei sau autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite; doi ani și trei luni pentru abuz în serviciu în formă continuată; doi ani și opt luni pentru săvârșirea infracțiunii împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene. Cele trei pedepse au fost contopite și la pedeapsa cea mai grea de doi ani și opt luni a fost adăugat un spor de un an și cinci luni, astfel încât Sorin Dimitriu va executa, în final, patru ani și o lună de închisoare. 


La rândul său, CCIB a fost condamnată la plata unei amenzi penale de 70.000 lei pentru săvârșirea de infracțiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene. Judecătorii au mai dispus confiscarea sumei de 2.470.000 lei de la Camera de Comerț, în legătură cu derularea a două proiecte POSDRU, pentru care au fost folosite documente false. 


În același dosar, au mai fost condamnați Gabriel-Dan Mihuț (director general al CCIB) - trei ani de închisoare cu suspendare, Gabriela Dumitriu (consiliera lui Sorin Dimitriu) - doi ani cu suspendare, Laurenția Vasilescu (director economic) - trei ani de închisoare cu suspendare și 120 de zile de muncă în folosul comunității. 


Doctor inginer și profesor universitar, Sorin-Petre Dimitriu a deținut înalte funcții în statul român: director general la Ministerul Industriei Metalurgice, secretar de stat la Ministerul Industriilor, președinte al consiliului de Administrație al Fondului Proprietății de Stat (1997-1998), ministru al privatizării.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.4566 secunde