Constructorul autohton "Dacia" a lansat ieri, la Salonul Auto de la Geneva, noul model Sandero, un bicorp cu 5 uși, care va fi comercializat în România începând cu cea de-a doua jumătate a anului 2008.
Modelul este construit pe platforma Logan, în uzina de la Mioveni, a doua după cea din Brazilia, unde se fabrică Renault Sandero, pentru piețele din Brazilia și Argentina.
Noua mașină face parte dintr-o gamă nouă, al cărei nume nu a fost dezvăluit încă de oficialii Dacia, și preia deja clasicele motorizări pe benzină (1.4 litri și 75 CP, 1.6 litri și 90 CP) și motorină (1.5 dCi și 70 CP și 1.5 dCi și 85 CP), folosite pe majoritatea modelelor Renault.
Potrivit reprezentanților Dacia, investiția totală pentru dezvoltarea și realizarea modelului Sandero, în Europa, se ridică la peste 147 milioane euro (65 milioane euro în dezvoltare, 82 milioane euro în investiții specifice la uzina de la Mioveni). De altfel, o mare parte din investițiile necesare realizării modelului Sandero au fost executate concomitent cu cele pentru majorarea cadenței de producție a fabricii la peste 60 vehicule/oră.
Specialiștii spun că prețul pentru modelul de bază va fi cuprins între 6.200 și 7.000 euro.