Dan Alexandru Catană a preluat oficial funcţia de director general al Autorităţii Navale Române

683
1 min citire
Dan Alexandru Catană a preluat oficial funcţia de director general al Autorităţii Navale Române - 11-1755694008.jpg
Perioada de incertitudine la Autoritatea Navală Română (ANR) a fost foarte scurtă. După ce fostul director general al instituţiei, clc. Alexandru Mezei, a încetat din viaţă joi, 14 august, iată că marţi, 20 august, prin ordin al ministrului Transporturilor şi Infrastructurii, fostul director general adjunct Dan Alexandru Catană a fost împuternicit director general interimar. Informaţia a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al ANR, Irina Puşcaşu. 
În vârstă de 39 de ani, absolvent al Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” Constanţa, Dan Alexandru Catană este un personaj familiarizat cu domeniul navigaţiei. Conform CV-ului postat pe site-ul ANR, el a îndeplinit în ultimii ani mai multe funcţii importante: august 2014 - noiembrie 2014, căpitan de port gradul IA, Căpitănia Portului Snagov / Căpitănia Zonală Giurgiu; noiembrie 2014 - ianuarie 2022, şef Birou Siguranţa Navigaţiei, Căpitănia Portului Snagov / Căpitănia Zonală Giurgiu; ianuarie 2022 - mai 2024, director de cabinet - secretar de stat Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii; iulie 2022 - mai 2024, căpitan şef de port, Căpitănia Portului Snagov / Căpitănia Zonală Giurgiu; mai 2024 - prezent, director general adjunct ANR.
De asemenea, din 2021 până în prezent, este membru în Consiliul de Administraţie al Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa. 
Noul director general îşi propune să consolideze poziţia Autorităţii Navale Române la nivel naţional şi internaţional, să sprijine siguranţa navigaţiei maritime şi fluviale şi să continue implementarea celor mai înalte standarde de profesionalism şi transparenţă, au transmis reprezentanţii ANR. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0398 secunde