Datoria externă a României a crescut la 87,027 miliarde de euro

376

Articole de la același autor

Banca Națională a României a anunțat că, în primul semestru al anului 2010, contul curent al ba-lanței de plăți a înregistrat un deficit de 3,647 miliarde de euro, în creștere cu 50% față de aceeași perioadă din 2009. Influența principală a avut-o balanța transferurilor curente, care a înregistrat un sold mai mic cu 49,9%.
Deficitul contului curent a fost finanțat în proporție de 50,4% prin investițiile directe ale nerezidenților în România, care au înregistrat 1,838 miliarde de euro (comparativ cu 2,588 miliarde de euro în semestrul I 2009), din care participațiile la capital (inclusiv profitul reinvestit) au însumat 1,408 miliarde de euro (comparativ cu 1,378 miliarde de euro), iar creditele intra-grup, 430 milioane euro (comparativ cu 1,210 miliarde de euro).
Datoria externă pe termen mediu și lung a fost la 30 iunie 2010 de 71,213 miliarde de euro (81,8% din totalul datoriei externe), în creștere cu 8,4 la sută față de 31 decembrie 2009.
Datoria externă pe termen scurt a ajuns la 15,814 miliarde de euro (18,2 % din total), mai mare cu 8,3 la sută față de 31 decembrie 2009. Totalul datoriei externe a crescut la 87,027 miliarde de euro.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.5328 secunde