De ce vrea Ponta să vândă administrația portului Constanța (II)

În cadrul comunității europene există două modele de gestionare a porturilor: 

 administrarea de către entități private, în porturile aflate în totalitate în proprietate privată;

 administrarea de către entități publice (majoritare în Europa continentală) în porturile amplasate pe domeniul public proprietate a sta-tului. Numai acestea din urmă pot fi desemnate drept autorități portuare. 

Cel de-al doilea model prezintă două variante. Porturile din Franța, Spania, Portugalia și Italia, spre exemplu, sunt coordonate direct de ministerele transporturilor. Din a doua categorie, a porturilor aflate în administrarea municipalităților, a făcut parte, până în urmă cu un deceniu, și cel mai mare port al lumii, Rotterdam. Din 2003, statul olandez a devenit asociat al administrației municipale, în cadrul autorității portuare, întrucât aceasta  nu putea susține singură volumul uriaș de cheltuieli cerute de dezvoltarea portului.

Administrarea porturilor Con-stanța, Mangalia, Midia și Tomis este o combinație a acestor modele și variante. Pachetul majoritar, de 60% al acțiunilor Companiei Na-ționale Administrația Porturilor Maritime, este deținut de statul român, reprezentat de Ministerul Transporturilor. Minoritarii sunt: Fondul Proprietatea (capital privat) și Consiliul Municipal Constanța (o autoritate publică), fiecare cu 20% din acțiuni. 

Până în prezent, această struc-tură s-a dovedit funcțională pentru port, statul având toate pârghiile legale pentru a impune interesul public în activitatea CNAPMC. Dar ce se va întâmpla de acum încolo? Puterea politică este tot mai hotărâtă să elimine statul din ecuație. 

Pe de o parte, social-democrații locali și-au intensificat presiunile pentru trecerea porturilor maritime în administrarea municipalității. Pe de altă parte, premierul Victor Ponta a lansat ideea vânzării unei treimi din acțiunile administrației portului Constanța, pe bursă, ceea ce ar face ca acționariatul privat să devină majoritar la CNAPMC (pachetul de 33% de acțiuni vândute de statul român plus cel de 20%, al Fondului Proprietatea). 

De ce își dorește muni-cipalitatea Constanței por-tul, se știe. A declarat-o public: vrea bani. O interesează resursele financiare ale acestuia, veniturile obținute din tarife și chirii și dividendele. Niciodată nu a susținut că ar vrea să facă investiții în porturi. Tocmai de aceea a apărut reacția de respingere din partea agenților economici portuari. 

Dar de ce vrea premierul ca administrarea porturilor maritime românești să treacă sub controlul capitalului privat? Pentru a-l implica cât mai mult în dezvoltarea infra-structurii portului Constanța, argu-mentează el. 

Motivația e cusută cu ață albă. Cea mai bună dovadă este că, din 2009, de la începutul crizei economice, și până în prezent, privații din porturile Constanța, Midia și Man-galia au investit peste 100 milioane de euro în noi capacități de operare, în extinderea și modernizarea celor vechi. Iar pentru aceasta, n-au avut nevoie să primească acțiuni la CNAPMC.

Înainte de a vorbi despre dez-voltarea porturilor românești și investițiile necesare, premierul ar trebui să aștepte elaborarea master-planului transporturilor românești și a noului master-plan al porturilor maritime. Acestea vor arăta direc-țiile în care trebuie să acționeze România, ținând cont de fluxurile de mărfuri previzionate.

Pe de altă parte, guvernul ar trebui să elimine numeroasele bariere din calea investitorilor. Atractivitatea porturilor românești va crește pentru capitalul privat dacă: domeniul pu-blic portuar va fi subconcesionat pe termen lung; vor fi eliminate pragurile de pe Dunăre și asigurate adân-cimile minime de navigație sigură; viteza medie pe căile ferate din România va crește de la 40 kilometri pe oră, în prezent, la cel puțin 60 kilometri; vom avea, în sfârșit, o autostradă rapidă, care să lege portul Constanța de Ungaria; construcțiile speciale nu vor mai fi impozitate cu 1,5% din valoarea lor. 

Își închipuie premierul Victor Ponta că, dacă un investitor privat va deveni acționar la CNAPMC, se va grăbi să bage sute de milioane de euro în recuperarea terenurilor din apă, în construcția molurilor III și IV de la Constanța Sud-Agigea, cu toate dotările și terminalele nece-sare? Preocuparea aceluia va fi să câștige cât mai mult din dividende, majorând tarifele și chiriile, pe de o parte, și reducând cheltuielile cu întreținerea, reparațiile și investițiile, pe de altă parte. Interesul public va fi neglijat, pe primul plan trecând cel al administratorului privat, iar consecințele vor fi devastatoare. Cine ar mai investi în porturile româ-nești, în aceste condiții?

Din altă perspectivă, vânzarea acțiunilor CNAPMC este o absurditate. Cum așa, privatizăm o autori-tate a statui român, chiar dacă ea este doar una portuară? Cine a mai pomenit așa ceva?  

Prin tranzacționarea pe bursă se deschide calea oricărei persoane fizice sau juridice românești sau străine să devină acționar la CNAPMC. De la acest punct, ne putem imagina orice scenariu, inclusiv preluarea controlului asupra porturilor maritime românești de către un alt stat. Aceasta ar constitui o gravă amenințare pentru economia națională, dar și a țărilor vecine, pentru securitatea României, a Uniunii Europene și a NATO. 

Eu încă mai sper că Victor Ponta este patriot!