Filialele confederațiilor sindicale BNS, CNS "Cartel Alfa", CNSLR - Frăția și CSDR au pichetat, din nou, sediul organizației jude-țene a PDL. Vineri, 22 octombrie 2010, între 80 și 100 de sindicaliști au participat la acțiunea de protest.
De astă dată, liderii de sindicat și parlamentarii PDL au reușit să intre în dialog. Sindicaliștii le-au cerut senatorului Mircea Banias și deputatului Constantin Chirilă sprijinul împotriva măsurilor de austeritate inițiate de guvern, să nu voteze modificarea Codului Muncii și Legea pensiilor, să se opună adoptării Legii educației prin asumarea răspunderii de către guvern, să facă demersuri pentru revenirea salariilor bugetarilor la nivelul anterior.
Ei au expus situația dramatică în care au ajuns angajații din administrația locală, ale căror salarii sunt afectate nu doar de reducerea cu 25% și de eliminarea sporurilor, dar și de decizia Curții de Conturi de a-i pune să returneze sporurile primite în anii trecuți.
Drept răspuns, cei doi parlamentari au făcut următoarele precizări:
r nu există niciun pericol de a se modifica, în acest an, Codul Muncii. Atunci când se va face, va fi pe baza dialogului social tripartit;
r Legea educației va fi adoptată prin asumarea răspunderii, în forma care a plecat de la Camera Deputaților. S-a luat această decizie, întrucât opoziția parlamentară încearcă să blocheze adoptarea ei, trăgând de timp la discutarea fiecărui articol;
r Legea pensiilor s-a întors în parlament și vor fi discutate toate amendamentele propuse, nu doar cele referitoare la vârsta de pensionare;
r cu FMI se analizează revenirea în 2011 la salariile de dinaintea tăierilor.
Deputatul Constantin Chirilă s-a angajat să discute cu conducerea Curții de Conturi problema stimu-lentelor din administrația locală.