De luni, 29 noiembrie, vor începe plăţile păgubiţilor City Insurance

374
De luni, 29 noiembrie, vor începe plăţile păgubiţilor City Insurance - 3d122decd8fc0c6f5f46e31b435251dc-1638095954.jpg
Fondul de garantare a asiguraţilor (FGA) va efectua începând de luni, 29 noiembrie 2021, primele plăţi de despăgubiri pentru cererile depuse de către păgubiții Societății de Asigurare-Reasigurare City Insurance S.A. FGA a anunţat într-un comunicat, că va achita în prima fază 2,342 milioane de lei, pentru un număr de 1.003 cereri de plată. Până la 26 noiembrie, au fost depuse un număr de 68.931 de cereri de plată şi 35.687 de cereri de deschidere de dosare. Potrivit prevederilor legale, dreptul creditorilor de asigurări de a solicita plata sumelor cuvenite de la Fond s-a născut la data publicării în Monitorul Oficial a deciziei ASF prin care s-a retras autorizația de funcționare a Societății de Asigurare – Reasigurare City Insurance S.A., respectiv 27.09.2021. În vederea analizării cererilor de plată înregistrate, FGA a preluat dosarele de daună precum și evidențele contabile de la asigurător, proces de durată având în vedere dimensiunea companiei și a bazelor de date deținute de acesta, preluarea evidențelor fiind finalizată în termenul prevăzut de legislație, de 30 de zile. Statusul cererilor de plată poate fi urmărit online, pe site-ul FGA: https://www.fgaromania.ro/status-cereri-nou. Totodată, FGA reaminteşte potenţialilor creditori de asigurări ai Societății de Asigurare-Reasigurare City Insurance S.A că, potrivit art. 13 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, FGA este în drept să efectueze plăţi în limita a 500.000 lei pentru fiecare creanță de asigurare datorată în temeiul unui contract de asigurare încheiat cu asigurătorul aflat în insolvență. Potrivit legii, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări, poate formula o cerere de plată motivată, adresată Fondului dar nu mai târziu de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2265 secunde