Deficit bugetar, asigurări, sold credit neguvernamental. INFO economic

58
1 min citire
Deficit bugetar, asigurări, sold credit neguvernamental. INFO economic - info-1769528179.webp

Execuția bugetului pe 2025

Execuția bugetului general consolidat în anul 2025 s-a încheiat cu un deficit cash de 146,03 miliarde lei, respectiv 7,65% din PIB, în scădere cu 1 punct procentual față de deficitul înregistrat în anul 2024, de 8,67% din PIB, informează Ministerul Finanțelor.
Datele financiare confirmă eficiența măsurilor adoptate de Guvernul României, deficitul bugetar fiind redus comparativ cu anul precedent, în condițiile unei creșteri a veniturilor și direcționării resurselor către investiții record finanțate masiv din fonduri europene nerambursabile.

Piața RCA, sub presiune

Piața RCA nu este stabilă, ci profund dezechilibrată, iar stabilitatea invocată de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) este contrazisă de problemele reale din teren, unde falimentele marilor jucători (City Insurance și Euroins) au fost decontate exclusiv de populație și de firmele românești, susține Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România, într-o scrisoare adresată conducerii ASF, semnată alături de alte șapte organizații.

Evoluția creditului neguvernamental

Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna decembrie 2025 cu 0,1% față de noiembrie 2025, până la nivelul de 447,337 miliarde lei, informează Banca Națională a României.
Creditul în lei, cu o pondere de 68,2% în volumul total al creditului neguvernamental, s-a diminuat cu 0,6%, iar creditul în valută exprimat în lei, cu o pondere de 31,8% în totalul creditului neguvernamental, a crescut cu 1,6%.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0449 secunde