l Deficitul balanţei comerciale în anul 2024 a urcat la 33,393 miliarde de euro anul trecut, mai mare cu 4,4 miliarde de euro (+15,3%) decât cel înregistrat în 2023, informează Institutul Naţional de Statistică.
În luna decembrie 2024, exporturile au însumat 6,581 miliarde euro, iar importurile au însumat 9,916 miliarde de euro, rezultând un deficit de 3,336 miliarde de euro. Faţă de luna decembrie 2023, exporturile din luna decembrie 2024 au crescut cu 7,1%, iar importurile au crescut cu 3,5%.
l Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, şi reprezentanţii asociaţiilor crescătorilor de ovine şi caprine au dezbătut un proiect de act normativ care vizează introducerea unui sprijin financiar de urgenţă în agricultură pentru acest sector, afectat de fenomene climatice nefavorabile.
Astfel, prin proiectul dezbătut se are în vedere acordarea unui grant de 248 lei/cap de tineret femel ovin/caprin, pentru un efectiv cuprins între 50 (minimum) şi 300 (maximum) de capete/per beneficiar.
l La această oră, se lucrează în condiţii de iarnă pe toate cele trei loturi ale secţiunii Bacău - Paşcani din Autostrada Moldovei. „Antreprenorul român este mobilizat în şantier şi execută lucrări de decopertare, fasonare armături, săpături debleu şi aprovizionare cu materiale", a declarat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.
Stadiile fizice pe cele trei şantiere sunt cuprinse între 23% şi 27%. Pe traseul acestui sector de autostradă, în lungime totală de 77,38 km, se vor construi inclusiv nouă noduri rutiere, 22 de poduri şi două pasaje. Valoarea cumulată a contractelor finanţate prin PNRR este de 4,68 miliarde lei, fără TVA.