Concurs Deficitul comercial a scăzut cu 7% în primul semestru

931

Articole de la același autor

Datele publicate astăzi de Institutul Național de Statistică (INS) arată că deficitul comercial a scăzut cu 7% în prima jumătate a acestui an, la 4,5 miliarde de euro, exporturile crescând mai rapid decât importurile.
În primele șase luni, exporturile au fost de 22 miliarde de euro, cu 28,2% mai mari față de cele înregistrate în aceeași perioadă a anului trecut, iar importurile au urcat cu 20,4%, la 26,5 miliarde de euro.
Tranzacțiile cu mașini și echipamente de transport au reprezentat 42,1% din exporturi și 33,8% din importuri.
Produsele manufacturate exportate de România au acoperit 33,5% din total, iar la importuri ponderea acestora a fost de 30,5%.
Un decalaj important a avut loc la produsele chimice, unde România a importat de două ori mai mult decât a exportat (6,2% la export și 13,4% la import).
La produsele alimentare, băuturi și tutun, importurile au reprezentat 6,9% din total, depășind exporturile, a căror pondere a fost de 5%.
Importurile de combustibili minerali și lubrifianți au reprezentat 11,7% din total, față de 6,6% la exporturi.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.8006 secunde