Depoul Medgidia are lipici la hoți

266
Furturile din unitățile CFR Călători par să nu se mai sfâr-șească, în ciuda măsurilor luate vizavi de vânzarea componentelor feroviare la fier vechi.


Și în cursul în cursul săptămânii trecute, șase persoane necunos-cute au pătruns în incinta Depoului Medgidia de pe raza Sucursalei de Transport Feroviar de Călători Constanța, pentru sustragerea de componente feroviare în vederea valorificării acestora la fier vechi.

"Au tăiat lacătul de la poarta de acces și plasa împrejmuitoare a unei magazii, sustrăgând un motor eletric defect. Un angajat al companiei a alertat și avizat Poliția TF Medgidia, care anche-tează cazul. Astfel de situații se înregistrează în mod frecvent", au precizat reprezentanții CFR Călători.

Hoții au făcut, doar anul trecut, o pagubă de 450.000 de lei. "În anul 2012 s-au înregistrat 58 de furturi sau tentative de furt din unitățile companiei, din care 36 de furturi au avut loc la Depoul Medgidia, cu o pagubă estimativă de 450.000 lei. De asemenea, toate cazurile au fost avizate către organele de Poliție TF", au explicat reprezentanții CFR Călători.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.4299 secunde