Calea ferată portuară trebuie luată de la CFR

1088
Calea ferată portuară trebuie luată de la CFR - cfrport11-1357573930.jpg
În urma publicării articolului "Se agită "apele" în porturile maritime românești", în ediția din 7 ianuarie 2013, un cititor mi-a transmis on-line următorul comentariu: "Până în 1950, căile ferate erau ale admi-nistrației portuare. Au fost preluate de CFR și, după Revoluție, ca urmare a noilor condiții au apărut probleme în întreținerea și exploa-tarea acestora. Pentru evitarea situației, APC a preluat aceste căi ferate și a asigurat întreținerea și exploatarea lor. Operatorii au contestat acest lucru și (căile ferate - n.n.) au ajuns din nou la CFR. A fost bine? Domnule Tița faceți un material în care operatorii să-și exprime punctul de vedere din care să reiasă când a fost mai bine pentru activitatea portuară. Ar fi sugestiv."


Stimate cititor, cred că întrebarea pe care ați vrea să o pun operatorilor portuari nu își mai are rostul astăzi. Oricine trece prin portul Constanța poate da răspunsul. Este suficient să arunci o privire la liniile de cale ferată acoperite de bălării, pe care au crescut arbuști înalți de 3 metri, pentru a înțelege ce prost administrator este CFR Infrastructură. 
Mai mult, în unele zone, rețeaua feroviară este supradimensionată față de nevoile actuale. În mare parte servește doar ca cimitir pentru sute de vagoane ale CFR Marfă și drept bază de apro-vizionare pentru hoții de fier vechi.

Zona feroviară este partea rușinoasă a portului Constanța, starea sa fiind în contrast flagrant cu cea a infrastructurii și suprastructurii portuare aflate sub controlul administrației portuare și a operatorilor privați.

Eu mi-am exprimat opinia în mai multe articole: Ministerul Transporturilor trebuie să preia rețeaua feroviară de la CFR Infrastructură și să o treacă la administrația portuară. Ea va ști să o redimensioneze la nevoile actuale și de viitor ale portului și să o gestioneze așa cum trebuie. Multe dintre liniile ferate din portul vechi și portul nou, devenite inutile, ar trebui desființate. Suprafețe uriașe de teren ar putea fi folosite pentru noi investiții.

Nu mă aștept ca CFR Infrastructură sau vreun birocrat din Mi-nisterul Transporturilor să-i propună ministrului Relu Fenechiu acest lucru. Dar am pretenția ca propunerea să fie lansată de conducerea corporatistă a Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime, de Consiliul Municipal Constanța (în calitate de acționar la CNAPMC) și de patronatul portuar.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4117 secunde