Economia, pe scurt

129
Economia, pe scurt - economiapescurt-1536504517.jpg

Articole de la același autor

Ministerul Agriculturii a depus, la Administrația Prezidențială, documentul cu privire la: "Apariția și evoluția pestei porcine africane în România". Raportul conține informațiile referitoare la apariția, evoluția, modul de acțiune privind prevenirea, combaterea și eradicarea virusului pestei porcine africane, fiind întocmit de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, împreună cu Departamentul Situațiilor Speciale de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne și Autoritatea Națională Sanitar Veterinara și pentru Siguranța Alimentelor.

x x x

Investițiile nete realizate în economia națională au crescut cu 5,8%, în primul semestru al anului 2018 comparativ cu aceeași perioadă din 2017. Pe elemente de structură s-au înregistrat următoarele creșteri: la alte cheltuieli - 59,2%, la utilaje (inclusiv mijloace de transport) - 4,6%. În schimb, investițiile în lucrări de construcții noi au scăzut cu 3,6%.

x x x

În primul semestru al anului 2018 au fost date în folosință 23.015 locuințe, în scădere cu 42 locuințe, față de aceeași perioadă din 2017.

x x x

Pe medii de rezidență, cele mai multe locuințe au fost date în folosință în mediul urban, ca pondere reprezentând 55,2% din total. Repartiția pe surse de finanțare a locuințelor terminate relevă

faptul că a crescut numărul locuințelor realizate din fonduri private

cu 401 locuințe, iar numărul locuințelor realizate din fonduri publice a scăzut cu 443 locuințe.

x x x

În luna iulie 2017, numărul sacrificărilor de animale, în unitățile specializate, a crescut cu 13,8% la porcine și cu 13,5 la păsări, comparativ cu aceeași lună din 2017. În cazul bovinelor, s-a înregistrat o scădere de 21,7%. La ovine și caprine, numărul animalelor sacrificate a rămas neschimbat.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.9238 secunde