Emisiune numismatică cu tema 100 de ani de învățământ superior românesc la Cluj

142
Emisiune numismatică cu tema 100 de ani de învățământ superior românesc la Cluj - emisiunenumismatica-1569337215.jpg

Articole de la același autor

Începând cu data de 30 septembrie 2019, Banca Națională a României va lansa în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema 100 de ani de învățământ superior românesc la Cluj.

Moneda are valoare nominală "10 lei" și greutatea de 31,103 grame.

Aversul ei prezintă clădirea și numele Universității "Babeș-Bolyai" din Cluj, inscripția "ROMANIA", valoarea nominală "10 lei", stema României și anul de emisiune "2019". Reversul monedei prezintă Aula Magna a Universității "Babeș-Bolyai", o carte deschisă pe care se găsește inscripția "TRADITIO NOSTRA UNACUM EUROPAE VIRTUTIBUS SPLENDET", inscripția circulară "100 DE ANI DE UNIVERSITATE ROMÂNEASCĂ LA CLUJ" și anii "1919 - 2019".

Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, sunt însoțite de broșuri de prezentare redactate în limbile română, engleză și franceză. Broșurile includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului BNR și casierului central.

Tirajul emisiunii este de 300 monede din argint, iar prețul de vânzare, exclusiv TVA, este de 385 lei. Monedele au putere circulatorie pe teritoriul României. Lansarea în circuitul numismatic se realizează prin sucursalele regionale București, Cluj, Constanța, Dolj, Iași și Timiș ale Băncii Naționale a României. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4536 secunde