l Ministerul Energiei, în parteneriat cu Asociaţia Energia Inteligentă şi Societatea Naţională de Cruce Roşie România, va lansa, miercuri, 23 octombrie, cea de-a doua ediţie a proiectului „Case cu Căldură”.
Scopul proiectului de acela de a identifica gospodării aflate în situaţia sărăciei energetice extreme şi de a propune atât programe şi politici adecvate, cât şi soluţii efective de reducere a acestui fenomen în România. În cadrul acestuia, familiilor aflate în dificultate le vor fi distribuite lemne de foc necesare încălzirii locuinţelor pe timp de iarnă.
l Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a autorizat la plată un număr de 401.391 fermieri, cu o sumă totală de 860,07 milioane de lei, în cadrul campaniei de plăţi în avans aferentă anului de cerere 2024. Până în prezent, a intrat în contul a 280.792 de beneficiari suma de 543,84 milioane de lei.
În cadrul campaniei 2024, APIA acordă avansuri pentru intervenţiile din Fondul European de Garantare Agricolă în cuantum de 70% şi de 85% pentru intervenţiile din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală.
l Ministerul Finanţelor a atras, marţi, 22 octombrie, 75 de milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitaţia de luni, când a împrumutat 990,1 milioane de lei printr-o emisiune de obligaţiuni de stat de tip benchmark cu o maturitate reziduală la 54 luni, la un randament mediu de 6,54% pe an. Valoarea nominală a emisiunii suplimentare a fost de 75 de milioane de lei, iar băncile au transmis oferte în valoare de 85 milioane de lei.