Energie, vânzări, banking. INFO economic

97
Energie, vânzări, banking. INFO economic - 1-1708596078.jpg

Articole de la același autor

l România a importat, în 2023, o cantitate de gaze naturale utilizabile de 2,117 milioane tone echivalent petrol (tep), cu 6,2% mai mică (-141.000) faţă de cea din perioada similară a anului anterior, informează Institutul Naţional de Statistică. Producţia internă de gaze naturale a totalizat anul trecut 7,5 milioane tep, fiind cu 1,5% peste cea din 2022 (+109.000 tep).

l Vânzările de bunuri de larg consum din România au urcat cu 10% în ultimul trimestru din 2023 şi cu 15% la nivelul anului trecut, macro-categoriile cu cea mai însemnată creştere fiind băuturile non-alcoolice şi produsele de menaj sau îngrijire personală, potrivit analizelor realizate de NielsenIQ.

Conform sursei citate, 41% dintre consumatorii europeni consideră că sunt într-o situaţie mai rea decât erau anul precedent, iar 77% dintre aceştia sunt de părere că de vină sunt costurile mai ridicate de trai, în timp ce 41% pun acest lucru pe seama încetinirii economice.

l Raiffeisen Bank România a înregistrat, anul trecut, un profit de 1,7 miliarde lei, în creştere cu 39% faţă de anul anterior, se arată într-un comunicat de presă transmis, joi, 22 februarie, de instituţie.

Banca a înregistrat active totale de peste 70 miliarde lei la finalul anului 2023, în creştere cu 13% faţă de anul anterior, în timp ce veniturile totale au înregistrat un avans de 16% în 2023 faţă de 2022, atingând nivelul de 3,7 miliarde lei.

Cheltuielile operaţionale au crescut cu 10%, în contextul dezvoltării infrastructurii digitale şi eficientizării proceselor operaţionale. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3822 secunde