Executorii bancari sunt "lăsați la vatră"

Meseria de executor bancar a rezistat doar 14 ani pe scena economiei românești. S-a născut pentru a servi interesele instituțiilor financiare, ale marii finanțe, dar acum trebuie să dispară. Noul Cod civil și Legea 188/2000, republicată în 2011, stabilesc că executarea silită a dispozițiilor cu caracter civil din titlurile executorii se efectuează de către executorii judecătorești. Schimbarea constituie o reparație istorică față de clienții băncilor.

Sistemul bancar românesc are o armată uriașă de executori, cu un efectiv de peste 300 de oameni. După data de 17 martie 2012, aceasta forță de luptă cu debitorii va fi "demobilizată". Cei ce o alcătuiesc vor fi "lăsați la vatră", având posibilitatea să se înregimenteze în "trupa" de executori judecătorești a Minis-terului Justiției.

România este singura țară din Europa, în care există un sistem de executori privați. Spre deosebire de restul țărilor civilizate, breasla executorilor din țara noastră este… originală și stufoasă. Pe lângă executorii judecătorești și cei fiscali, există executori bancari, executorii ai Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului, executori ai cooperativelor de credit și executori ai instituțiilor financiare nebancare (categorie din care fac parte casele de ajutor reciproc și cele de amanet). Toate aceste specii de executori s-au înființat sub umbrela legii, în baza unor acte normative, care le conferă legitimitate și autoritate.

Primele două categorii - executorii judecătorești și cei fiscali - reprezintă statul, chiar și atunci când se execută creanța ce aparține unui creditor pri-vat. Oriunde în lume, statul este sin-gurul răspunzător pentru ducerea la îndeplinire a oricărui titlu executoriu.

Celelalte categorii reprezintă interesul privat. Evident, exponenții lor acționează în interesul și la comanda celor ce îi plătesc, adică a agenților economici privați.

Cu sprijinul statului român, marea finanță a reușit să impună un sistem anticonstituțional și abuziv. Execu-tarea unei creanțe este, în esență, un act de justiție, realizat în baza dreptului constituțional la proprietate. Legea fundamentală prevede, însă, că proprietatea este garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. În cazul executării silite, aceasta se traduce astfel: executorul trebuie să fie imparțial, să recupereze creanța (care este proprietatea privată a băncii, cooperativei de credit sau casei de amanet), fără să aducă la sapă de lemn datornicul, făcându-l să-și piardă, pe nimic, proprietățile.

Esența sistemului actual a devenit evidentă după declanșarea crizei financiare internaționale. Pentru că informațiile despre creanțe și executarea silită sunt sub controlul strict al conducerii băncilor, s-a deschis cale largă abuzului. În condițiile recesiunii, cei inițiați - bancheri și acoliții lor - au posibilitatea să obțină imobile și cesiuni de creanțe la prețuri foarte scăzute, în dauna debitorilor, care nu se mai aleg cu nimic. Sunt destule cazuri în care această oportunitate s-a transformat în realitate și doar pavăza secretului bancar le-a împiedicat să ajungă la cunoștința opiniei publice. Astfel, prin aplicarea sistemului executorilor privați, dreptul constituțional la proprietate al debitorului a fost grav afectat.

Pe de altă parte, practica anilor 2009 - 2011 a demonstrat că, fiind preocupați să recupereze cât mai repede creanțele, executorii bancari nu mai pierd timpul cu publicitatea pentru a vinde bunurile respective la un preț avantajos, astfel încât și datornicilor să le rămână ceva bani.

Instituțiile financiare și cei aflați în slujba lor se plâng pe toate drumurile că desființarea sistemului executorilor bancari conduce la un monopol al statului asupra executării silite. E ceva rău în asta? Dimpotrivă, un monopol care împiedică încălcarea dreptului constituțional la proprietate de către marea finanță este necesar pentru existența statului de drept și a economiei de piață funcționale.