Experți ai Comisiei Europene, la Ministerul Agriculturii
212
Articole de la același autor
Loviți în Oil Terminal? Atentați la securitatea energetică a României!
06 Februarie 2019
Ce le datorează România agențiilor de crewing?
26 Ianuarie 2019
La solicitarea ministrului Agriculturii, Petre Daea, o echipă de experți ai Comisiei Europene a venit la București. Împreună cu experți de la ANSVSA, aceștia s-au deplasat în țară, în vederea stabilirii celor mai potrivite măsuri pentru eradicarea pestei porcine africane și reducerii pierderilor economice.
Ministrul a dat asigurări că evoluția bolii a fost și este în permanență monitorizată, prin examene clinice și de laborator zilnice, că se aplică măsuri și se întreprind acțiuni în funcție de circumstanțe. ANSVSA se bazează pe sprijinul și înțelegerea cetățenilor pentru respectarea acestor măsuri, având în vedere gravitatea bolii și consecințele economice generate de apariția ei.
Reprezentanții DG SANTE au afirmat că vor colabora foarte strâns cu autoritățile din România, pentru a avea o imagine cât mai clară asupra situației evoluției bolii, astfel încât să identifice cele mai bune soluții la problemele cu care țara noastră se confruntă din această perspectivă și că vor propune suplimentarea fondurilor destinate combaterii acestei boli.
Ministrul român a anunțat că se va organiza, la București, o conferință ministerială dedicată acestei boli, precum și altor boli transfrontaliere la animale, care să pună totodată bazele unui for științific de cercetare găzduit de țara noastră.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole din aceeași secțiune
Vineri, 15 Februarie 2019
Vineri, 15 Februarie 2019
Vineri, 15 Februarie 2019
Vineri, 15 Februarie 2019
Vineri, 15 Februarie 2019
Joi, 14 Februarie 2019
Joi, 14 Februarie 2019
Joi, 14 Februarie 2019
Joi, 14 Februarie 2019
Joi, 14 Februarie 2019
Miercuri, 13 Februarie 2019