Federația „Solidaritatea Sanitară” va continua acțiunile de protest

284
Federația „Solidaritatea Sanitară” va continua acțiunile de protest - federatiasolidaritateasanitarava-1610719370.jpg

Articole de la același autor

Pe data de 14 ianuarie 2021, Federația „Solidaritatea Sanitară” a organizat prima acțiune în stradă din cadrul Protestului pentru susținerea respectării drepturilor legale și morale ale lucrătorilor din sănătate, se arată într-un comunicat de presă. La acțiunile din București și în majoritatea județelor au participat aproape 2.000 de sindicaliști. Acesta ar putea reprezenta doar începutul unor acțiuni fără precedent, avertizează federația. 


„În sistemul public de sănătate există o nemulțumire în continuă creștere, ultimele măsuri luate în luna decembrie 2020 (tratamentul discriminatoriu în privința aplicării reducerii vârstei de pensionare pentru condiții de muncă deosebit de periculoase și întreruperea cursului legal de corectare a inegalităților salariale/tăierile salariale) contribuind la amplificarea situației. Indiferența socială a actualului Guvern, manifestată în special prin disprețul cu care tratează dialogul social și drepturile legale tinde să fie picătura care umple paharul.


Încercarea Guvernului de a folosi măsurile ce ar trebui limitate la combaterea pandemiei COVID-19 ca armă de luptă împotriva drepturilor legale și morale ale profesioniștilor din sănătate accentuează criza. Suntem singura țară din U.E. în care este interzisă demisia personalului medical, profesioniștii fiind supuși unui regim militar (doar în privința obligațiilor) ce echivalează cu munca forțată. Măsura interzicerii grevei a blocat de fapt posibilitatea lucrătorilor din sănătate să-și apere drepturile, fiind îndreptată împotriva celor cărora Guvernul ar trebui de fapt să le recunoască meritele pentru eforturile depuse și sacrificiile făcute în lupta cu pandemia COVID-19.


Federația „Solidaritatea Sanitară” avertizează Guvernul asupra consecințelor încercărilor sale de a abuza de contextul pandemiei COVID-19 pentru a tăia salariile și a refuza acordarea drepturilor legale și morale lucrătorilor din sănătate. În condițiile acestui abuz de drept interdicția grevei devine la rândul ei caducă, profesioniștii din sănătate având posibilitatea de a intra în grevă generală. Aceasta este direcția principală pe care o determină indiferența actualului Guvern față de regulile dialogului social, față de drepturile legale și morale ale profesioniștilor din sănătate. Alternativa o reprezintă amplificarea migrației profesioniștilor din sănătate, într-o perioadă în care oportunitățile oferite de țările occidentale au ajuns la un nivel fără precedent.


Cetățenii acestei țări pot fi tratați deoarece (încă mai) există profesioniști în sectorul public de sănătate. În urmă cu cca. 6 ani curba plecărilor din sistem a profesioniștilor din sănătate atinsese nivelul maxim, după ce nivelul salarizării determinase o migrație masivă, alte guvernări indiferente față de soarta sistemului public de sănătate blocaseră angajările și un Președinte al României le recomandase public profesioniștilor să plece dacă sunt nemulțumiți. Prin argumente, proteste și, uneori, înțelegerea guvernanților în ultimii am reușit să corectăm unele dintre probleme (chiar dacă, prin intermediul inechităților, guvernanții s-au grăbit că creeze altele), reducând astfel plecările din sistemul sanitar. Pandemia COVID-19 a venit după ce rezultatele acțiunilor noastre determinaseră deja o stabilizare a nivelului plecării profesioniștilor. Înfruntând același critici pe care le întâlnim și acum, de-a lungul acestei perioade am avut o contribuție decisivă la salvarea resurselor umane utilizate în cursul acestei pandemii. Acum un nou Guvern al indiferenței tinde să întoarcă lucrurile pe făgașul inițial, dând un nou semnal de plecare profesioniștilor din sănătate”, se spune în comunicatul semnat de Radu Vasile, co-președintele federației.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Vineri, 15 Ianuarie 2021
Stire din Economie : Prețul aurului a crescut cu 1,09%
Vineri, 15 Ianuarie 2021
Stire din Economie : Un nou program pentru fermieri
Pagina a fost generata in 0.7377 secunde