Fermierii dobrogeni încep protestele. „Ne vedem în fața Prefecturii!”
Articole de la același autor
Din mâinile lui ies adevărate creații și, totuși, este dezamăgit! „Pantofii româneşti nu mai au căutare”
15 Februarie 2021
Magazine din mall-uri, înfrânte de pandemie. Chiriile mari şi vânzările mici i-au îngenuncheat pe comercianţi
02 Februarie 2021
A început colectarea impozitelor. „M-am luptat șapte ani! Acum s-a făcut dreptate!”
16 Ianuarie 2021
Asociaţia Producătorilor Agricoli din Dobrogea (APAD) a transmis o scrisoare deschisă către parlamantarii aleşi în Circumscripţia Electorală Constanţa. Parlamentari ai PNL, PSD, USR, AUR Constanţa şi Grupul Minorităţilor Naţionale au primit câte un exemplar al epistolei fermierilor dobrogeni. Reprezentanţii APAD le solicită să se implice în modificarea bugetului la rectificare şi să introducă un amendament prin care să se prevadă sumele necesare despăgubirilor promise fermierilor. Membrii asociaţiei sunt dezamăgiţi de faptul că numai în campania electorală, promisiunile au valoare şi că acum e momentul să dovedească, că le pasă de fermieri aşa cum au susţinut când aveau nevoie de un vot. În document se face trimitere la acţiunile pe care Grupul de Iniţiativă al Producătorilor Agricoli Dobrogeni le-a iniţiat în 2020 printre care, protestele privind declararea stării de calamitate, iniţiative legislative, propuneri pentru sprijinirea fermierilor afectaţi de secetă, pentru îmbunătăţirea legislaţiei, inclusiv a ghidurilor de finanţare în domeniul irigaţiilor, asigurărilor, îmbunătăţirilor funciare. Grupul de iniţiativă s-a transformat în 2021 în Asociaţia Producătorilor Agricoli din Dobrogea pentru a veni în sprijinul fermierilor şi a reprezenta o forţă, în lupta pentru obţinerea drepturilor. Principalele revendicări sunt obţinerea despăgubirilor de secetă şi aducerea apei acolo unde este nevoie prin finanţarea sistemelor de irigaţii. Totodată, semnatarii documentului sunt indignaţi şi spun că „minciuna şi ipocrizia merg mai departe”. Se refereau la faptul că, pe tot parcursul anului 2020, ministrul Agriculturii a susţinut că va aloca sumele pentru despăgubirile culturilor de primăvară calamitate de secetă, dar surprită, la publicarea Legii Bugetului de Stat pe anul 2021, aceste sume nu se mai regăsesc. Cât despre despăgubirile acordate pentru culturile din toamna anului 2019, reprezentanţii APAD spun că au fost acordate foarte târziu, abia în toamna lui 2020. De asemenea, trag un semnal de alarmă că situaţia este disperată pentru mulţi fermieri care sunt în pragul falimentului şi dacă nu se ia rapid o măsură, vor apela la toate mijloacele legale pentru a-şi susţine drepturile. O primă acţiune este mitingul de protest din faţa Prefecturii Constanţa, care va avea loc, joi, 18 februarie, de la ora 14:00.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Joi, 18 Februarie 2021
Miercuri, 17 Februarie 2021
Miercuri, 17 Februarie 2021
Marţi, 16 Februarie 2021
Sâmbătă, 13 Februarie 2021
Luni, 01 Februarie 2021
Sâmbătă, 13 Februarie 2021
Vineri, 12 Februarie 2021
Joi, 18 Februarie 2021
Luni, 08 Februarie 2021