Fermierii în vârstă, stimulați prin subvenții să cedeze terenurile tinerilor

244
1 min citire
Fermierii în vârstă, stimulați prin subvenții să cedeze terenurile tinerilor - ferma-1348140689.jpg
Fermierii în vârstă din România ar putea primi, timp de cinci ani, din bani europeni, 120% din valoarea subvenției actuale de la stat pe suprafețele agricole deținute, dacă vând terenurile către fermieri tineri, iar aceștia le reintroduc în circuitul agricol prin cultivarea efectivă a pământului, a declarat, potrivit Capital, europarlamentarul Rareș Niculescu, membru în Comisia de Agricultură a Parlamentului European. Acesta a precizat că România a propus un amendament în cadrul dezbaterilor asupra noii Politici Agricole Comune, din Parlamentul European, prin care fermierii trecuți de o anumită vârstă să fie stimulați, prin subvenții directe din fondurile PAC, să cedeze terenurile fermierilor tineri, ținând cont de nivelul ridicat al ratei de îmbătrânire a forței de muncă europene din agricultură.
"Nu doar în România, ci și în celelalte state UE este necesară întinerirea forței de muncă din agricultură, pornindu-se de la faptul că doar 7% dintre cei care lucrează în agricultura europeană sunt sub vârsta de 35 de ani. De aici a apărut necesitatea unui transfer al proprietății din partea fermierilor vârstnici către cei tineri. Atât Comisia Europeană, cât și Parlamentul European caută modalități de implementare a acestei măsuri. Unul dintre amendamentele propuse de mine în cadrul dezbaterilor pe politicile agricole comune vizează ca agricultorii bătrâni care transferă proprietatea către tineri să primească, timp de cinci ani, echivalentul a 120% din valoarea subvenției care li s-ar cuveni dacă ar păstra în continuare acel teren. Din 2013, România nu mai are dreptul să dea subvenții de la stat pentru agricultură, iar banii pentru sumele plătite celor care cedează dreptul de proprietate vor proveni din fonduri europene. Noi am propus să se aloce cel puțin 2 la sută din bugetul PAC, pentru acordarea subvențiilor pentru fermieri", a spus Niculescu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0386 secunde