Pentru ce mai pot solicita fermierii constănțeni bani europeni

212
2 min citire
Pentru ce mai pot solicita fermierii constănțeni bani europeni - poza-1348140428.jpg
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) - Centrul Județean Constanța informează potențialii beneficiari că, până pe 15 octombrie, inclusiv, se pot depune cererile de solicitare a ajutorului specific pentru îmbunătățirea calității produselor agricole în sectorul de agricultură ecologică, sprijin acordat din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA).
Ajutorul se acordă pentru exploatațiile din producția vegetală și animalieră care sunt înregistrate în perioada de conversie (de trecere de la agricultura convențională la agricultura ecologică).
Pot beneficia de ajutorul specific persoanele fizice, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale sau familiale constituite conform O.U.G. nr. 44/2008 sau persoanele juridice care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: sunt înregistrate în fiecare an pentru care solicită ajutorul specific, în sistemul de agricultură ecologică, la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin direcțiile agricole de dezvoltare rurală județene, dețin un contract încheiat cu un organism de inspecție și certificare acreditat pe teritoriul Uniunii Europene /aprobat de către MADR, dețin un document justificativ / certificat de conformitate / mașter certificat / certificat de confirmare a conversiei, în care se menționează statutul exploatației în conversie (anul 1 / anul 2 / anul 3), cultura, suprafața, numărul de animale, numărul de familii de albine, emis de organismul de inspecție și certificare cu care a încheiat contractul, se mențin în sistemul de agricultură ecologică pe o perioadă de 5 ani. În plus, în cazul beneficiarilor din producția vegetală, suprafața agricolă în folosință trebuie să fie de cel puțin 0,30 ha, ocupată cu culturi anuale, culturi perene sau pășuni și fânețe permanente.
Beneficiarii ajutorului specific pot depune o singură cerere de solicitare a ajutorului specific, fie pentru o exploatație din producția vegetală, fie numai pentru una din speciile din producția animalieră sau numai pentru o exploatație din apicultură.
România beneficiază, pentru anul 2012, de suma totală de 4.098.000 euro, cu aproximativ 20% mai mult decât suma disponibilă pentru anul precedent.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0401 secunde