Toamna aceasta este toamna protestelor. Tot mai multe categorii sociale, tot mai multe bresle sunt afectate de măsurile fiscale menite a reduce deficitul bugetar, motiv pentru care sindicaliştii ies în stradă şi îşi strigă necazurile, doar-doar vor fi auziţi. În mod precis, solicitările lor ajung la urechile guvernanţilor, mai greu cu deciziile…
După profesori, angajaţi din sistemul de sănătate sau din industria grea, cum este cazul muncitorilor de la Şantierul Naval Damen Mangalia, a venit rândul unei alte bresle, cea a finanţiştilor, să protesteze în stradă, nemulţumiţi de condiţiile de muncă precare şi de reducerea veniturilor.
Astfel, câteva sute de angajaţi din structurile Ministerului de Finanţe - reprezentanţi ai organizaţiilor teritoriale din toate structurile Ministerului Finanţelor, inclusiv Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc - membri ai Sindicatul Naţional Finanţe Publice - SindFISC, au protestat sâmbătă în faţa sediului Ministerului Finanţelor, pentru a atrage atenţia asupra drepturilor şi demnităţii finanţiştilor şi asupra condiţiilor de muncă din sistem.
Acţiunea sindicală vizează promovarea celor 10 revendicări esenţiale - „10 pentru finanţişti”, menite să susţină angajaţii, funcţionarea corectă a instituţiilor financiare şi fiscale.
Sindicatul solicită redarea demnităţii şi imaginii publice a finanţiştilor, recunoaşterea specificului activităţii şi definirea domeniului „Finanţe publice” în legea salarizării, adoptarea Statutului finanţistului cu drepturi şi îndatoriri clare, finanţare corectă pentru funcţionarea instituţiilor fără costuri pentru angajaţi, normarea realistă a muncii şi asigurarea personalului necesar.
De asemenea, sindicatul cere digitalizare accelerată şi eficientă, depolitizarea instituţională şi titularizarea profesioniştilor pe posturi de conducere, consolidarea Şcolii de fiscalitate şi instruire modernă, recompensarea performanţei şi a efortului suplimentar, precum şi un mecanism salarial motivant, adaptat la complexitatea şi riscurile muncii.
„Investind în finanţişti, investiţi în viitor. Dacă vrem bani mai mulţi la buget, avem nevoie să susţinem profesioniştii din finanţe, care aduc sume uriaşe la stat şi îşi asumă riscuri majore în activitatea lor.
Subiectul cu privire la legea salarizării pentru finanţişti va face obiectul unor discuţii atunci când legea se va pune în discuţie, probabil în 2026. Până atunci, vom veni cu propuneri în ceea ce priveşte îmbunătăţirea activității şi nişarea activităţii noastre, a finanţiştilor în această lege a salarizării”, a declarat preşedintele organizaţiei sindicale, Nicolae Liviu Toader.
Reamintim că, şi la Constanţa, au fost recent organizate mai multe acţiuni de protest la care au participant salariaţii Fiscului.
O normare realistă a muncii
De partea cealaltă, după întâlnirea cu sindicaliştii, ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a precizat că fiecare solicitare va fi analizată temeinic, pentru a vedea câte dintre aspecte pot fi puse în practică.
„Am transmis colegilor noştri că susţin dialogul deschis şi constant, pentru că schimbarea în instituţie trebuie făcută în acord cu toate organizaţiile - doar aşa putem construi coerent, împreună. Înţeleg foarte bine nevoile tuturor, inclusiv dorinţa de a avea un statut clar. Fiecare solicitare va fi analizată temeinic, pentru a vedea câte dintre aspecte pot fi puse în practică. Unele solicitări nu pot fi satisfăcute imediat, iar unele doleanţe nu pot fi susţinute, însă este important să avem acest dialog şi să analizăm toate ideile şi soluţiile disponibile", a transmis Nazare.
Ministrul a subliniat că este de acord cu ideea unei normări realiste a muncii, iar un astfel de proces a fost deja demarat la Ministerul Finanţelor, astfel încât să existe o evidenţă clară a activităţii fiecărei direcţii şi a fiecărui angajat. „Este o măsură concretă şi necesară”, a adăugat el.