Flota comercială a României, acum 20 de ani. Aventurile cargoului "Neamț"

622
Flota comercială a României, acum  20 de ani. Aventurile cargoului

Articole de la același autor

În urmă cu mai bine de 20 de ani, viața pe multe din navele românești era un coșmar pentru echipaje.

În cele ce urmează, vă prezentăm câteva din articolele publicate în ziarul nostru, la acea vreme.

Lupta cu patronul Sissanis și compania Navrom

Cargoul de 8.700 tdw "Neamț" (pe numele său adevărat "Humulești") lâncezește în arestul din portul Cape Town, de prin aprilie 1997. Rămas pe navă, echipajul a început lupta cu patronul Nicolas Sissanis și compania Navrom, care, între timp, a preluat managementul navei.

Marinarii și-au angajat avocați și s-au adresat Înaltei Curți a Africii de Sud, solicitând obligarea operatorului și armatorului să le plătească drepturile bănești restante. La rândul său, Sindicatul Liber al Navigatorilor, bazându-se pe prevederile Codului Comercial Maritim și ale HG nr. 71/1997, a sfătuit echipajul să nu coboare de pe navă fără plata la zi.

În loc să le plătească celor 17 navigatori rămași pe navă diurna restantă, Manea Ghiocel, managerul general al companiei Navrom, a trimis un avocat la Cape Town și un echipaj de schimb. Din informațiile SLN, comisionul avocatului se ridică la 25.000 dolari, iar cheltuielile de cazare la hotel ale echipajului angajat de Navrom au atins cifra de 50.000 dolari. Această sumă ar fi fost utilizată mult mai bine dacă ar fi fost folosită pentru plata restanțelor.

Garanții pentru românii escrocați

Procesul dintre echipaj și Compania Navrom este de durată, dar navigatorii au obținut, deja, o primă victorie. În data de 11 august 1997, Înalta Curte de Justiție a Africii de Sud a emis un ordin prin care obligă proprietarul navei, compania Navrom, la constituirea unei garanții de 200.000 dolari, la care se adaugă costurile repatrierii echipajului, cazării și subzistenței acestuia pe întreaga perioadă în care echipajul rămâne în Cape Town, până la finalizarea procesului. După ce garanția respectivă (destinată plății restanțelor echipajului) va fi constituită în forma și maniera acceptate de echipaj, în termen de câteva ore, nava va fi scoasă din arest, iar echipajul o va elibera.

Din telefaxul primit de la avocatul Gavin Fitzmaurice, care îi reprezintă pe navigatorii români în procesul cu compania Navrom, rezultă că armatorul a făcut presiuni extraordinare pentru a obține repatrierea echipajului. Dacă ar fi reușit, navigatorii n-ar mai fi putut să își susțină cauza în fața Înaltei Curți de Justiție a Africii de Sud și, ca urmare, ar fi rămas și fără bani. Ba, mai mult, s-ar fi trezit și cu cine știe ce acuzații de "subminare a economiei naționale" în țară.

De fapt, până acolo nu este decât un pas de făcut, deoarece fiecare din cele 17 familii ale membrilor echipajului a primit câte o notă de imputație de vreo 10.000 dolari, fără nicio motivație, doar pentru că "așa vor mușchii" șacalilor din shipping.

Cine îi felicită pe marinarii români?

Deci, conform ordinului Justiției sud-africane, nava "Neamț" rămâne în arest și echipajul la bord, până la constituirea garanției de 200.000 dolari. Apoi, echipajul va sta în Cape Town pe banii Navrom-ului, până la finalizarea procesului. Pe 8 septembrie, acesta se va prezenta în fața comisiei judiciare, pentru a-și susține reclamațiile.

Procesul pe fond va începe pe 20 octombrie și, după cum merg lucrurile până acum, echipajul are toate șansele să îl câștige. Până la pronunțarea sentinței definitive, Navrom va avea de plătit o groază de bani, echipajul urmând să solicite diurna de pe perioada de inactivitate.

Nu știm dacă greco-marocanul Nicolas Sissanis și discipolul său în ale managementului Manea Ghiocel le-au trimis vreo felicitare de Ziua Marinei Române navigatorilor de pe "Neamț". Ar fi culmea cinismului ca, după atâta batjocură, marinarii obligați să rămână în "exil", în Cape Town, să primească urări de bine din partea celor ce le doresc răul. De Ziua Marinei Române, singura lor mângâiere este ordinul Înaltei Curți din Africa de Sud, care le dă speranța că, după un an de chin, vor reveni printre cei dragi de-acasă, cu banii în buzunar.

Litigii și sute de mii de dolari la mijloc

Compania Navrom a trimis un avocat la Cape Town și un echipaj de schimb, care a fost cazat la hotel. Între timp, în țară, Guvernul României a adoptat o hotărâre "de criză", prin care a aprobat alocarea, de către Fondul Proprietății de Stat, a sumei de 5,9 milioane dolari pentru compania Navrom și 7,89 milioane dolari pentru compania Romline, în scopul scoaterii unui număr de 24 de nave de sub arest. Printre ele: nava "Neamț", reținută, după cum precizează hotărârea de guvern, pentru datorii de 123.330 de dolari, față de echipaj, și 112.000 de dolari, față de agent.

Referindu-se la procesul cu echipajul navei "Neamț", Manea Ghiocel, directorul general al Navrom, a declarat: "Neînțelegerea pleacă de la cuantumul sumei reclamate, care nu știm dacă este real. Cel mai bine este să-l certifice Justiția!".

Navrom a trimis suma de 200.000 dolari, cerută de Justiția sud-africană. La întrebarea de ce nu a plătit de la început banii, pentru a evita procesul și cheltuielile suplimentare, Manea Ghiocel a răspuns că n-a fost posibil acest lucru, pentru că echipajul "a reclamat o sumă ce nu era datorată real. Propunerea noastră a fost, din start, să le acordăm 50% din suma integral reclamată de dânșii și, la sosirea acasă, să se recalculeze statele de plată și să primească diferența, aranjament care nu a fost acceptat".

Conflictul dintre echipaj și compania de stat se stinge prin trimiterea banilor, consideră dl. Ghiocel, dar "mai există un diferend între Euroship și echipajul navei. Euroship a emis un set de imputații. Este un proces între această firmă și fiecare membru al echipajului. Noi nu suntem parte în acest proces".

Nava a avut parte și de un al treilea proces, referitor la încărcătura sa.

"Marfa a fost descărcată în portul Cape Town de cei care au făcut frauda maritimă - afirmă Manea Ghiocel. Un așa-zis cumpărător al mărfii, care a revândut de două ori o marfă, datorită faptului că domnul comandant i-a semnat două seturi de conosamente originale. Or, așa ceva nu se face. Nu le-a mai retras. Ar fi fost bine dacă ar fi reușit. Din fericire, marfa a fost descărcată și am reușit să dovedim frauda făcută de navlositor. Comandantul i-a oferit posibilitatea să facă frauda, întrucât a semnat seturi de conosamente duble și, din acest motiv, nu am fost obligați să plătim nici măcar un dolar. Din contră, avem noi o reclamație de făcut, din care sperăm să recuperăm peste 300.000 dolari, ceea ce înseamnă încă un navlu. Dar frauda a fost facilitată de comandantul navei, cu sau fără știință. Vechiul echipaj va fi repatriat pe data de 17 septembrie 1997. S-au făcut și rezervările la avion".

Cine va suporta costurile?

În curând, noul echipaj va schimba camerele de hotel - în care așteaptă de 60 de zile, pe cheltuiala companiei - cu cabinele de pe navă. Totalul cheltuielilor cu schimbul de echipaj și avocații implicați în litigiul de muncă depășește, după informațiile noastre, suta de mii de dolari, adică prețul oferit pentru unele dintre navele scoase de Navrom la vânzare. Cine va suporta aceste costuri?

15 septembrie 1997 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3553 secunde