FNGCIMM garantează proiectele primăriilor și universităților

206
< 1 min citire
FNGCIMM garantează proiectele primăriilor și universităților - b394467db4a62ac8b46943a4f5fa519e.jpg
Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) poate acorda garanții de stat primăriilor, universităților, institutelor de cercetare și furnizorilor de servicii de apă și canalizare care au accesat fonduri UE, ce pot ajunge la 15% din valoarea proiectului.
La categoria beneficiari ai programului de sprijin se încadrează unități administrativ - teritoriale (comune, orașe, municipii, județe), instituții de învățământ superior de drept public acreditate, institute de cercetare-dezvoltare publice acreditate, operatori regionali de servicii de alimentare cu apă și canalizare (societăți comerciale, regii autonome).
Garanția acordată nu poate depăși 80% din creditul aprobat, în euro sau în lei, în cadrul programului de sprijin, exclusiv dobânzile și comisioanele bancare și alte sume datorate de beneficiarul programului de sprijin în baza contractului de credit, a mai precizat FNGCIMM.
Garanția se va acorda pe toată durata creditului, timp în care beneficiarul finanțării garantate în cadrul programului de sprijin va utiliza finanțarea conform tranșelor stabilite cu finanțatorul prin contractul de credit.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0318 secunde