Funcționarule, te urăsc!

4649
Să alegi un ghișeu într-o bancă e ca și cum ai paria la cursele de cai. Te uiți la femeia din spatele geamului și încerci să estimezi cum și cât poate lucra. Pare genul care pleacă după doi clienți, ca să plimbe o coală de hârtie prin sediu? Se mișcă re-pede sau cu viteza unui melc mort? Comunică fluent cu clientul sau pune întrebări la fel de subtile ca un țăruș de fier înfipt în capul unui om spânzurat de semaforul de la Dacia? E greu să alegi, deși alegerea va influența timpul petrecut în bancă, nervii pe care ți-i vei face și înjurăturile care îți vor trece prin minte.
Ieri am intrat în bancă să plătesc taxa "aia" imbecilă, reprezentând contravaloarea permisului de conducere (o mică paranteză: taxa se plătește acum ÎNAINTE de examen, ceea ce este complet stupid), și am început să scanez ghișeele. Din șase câte erau, funcționau patru, așa că l-am ales pe cel cu o coadă mai mică și cu o funcționară nici tânără, nici bătrână. După doi clienți, tanti casierița pleacă… se întoarce după cinci minute, cu un teanc de bani. OK, îmi zic, nu mai erau bani, e în regulă. Ajunge la ghișeu un cetățean arab, care nu știa deloc limba română. "Certificat?". "I pay tax". "Ultimul ghișeu… last, last!". Și omul pleacă. Wee, mi-am zis, ce repede merge treaba!
Moment în care apare o altă doamnă, care îmi taie fața cu eleganță, genul acela de femeie ușor supraponderală, vopsită strident, cu aur la mână, cu doi copii, cu un soț cu bani, care conduce un SUV uriaș și are reale probleme la aprecierea distanțelor, fie că e vorba de parcare sau de pietonii de pe trecere.
Ce faaaaaaci? Cum a fost la nuntă? Ai văzut-o pe Diana? Te-ai distrat? Eu am avut treabă, am făcuta aia și aia și cealaltă. Au venit prietenii din Germania, am fost la pescuit, waaaaa și weeee și klasjdkajllggh… SCUZAȚI-MĂ, dar ce dracu’ faceți aici? Vrei să stai de vorbă cu ea? Ia-o la o cafea, după program!!! - am intervenit, în aplau-zele celor din rând cu mine.
S-a uitat la mine cu un sictir extrem de plastic și bine exteriorizat, a adăugat un "Hai că plec, că văd că ai treabă" și dusă a fost. Păi evident că are treabă, proasto! Ce crezi că înseamnă coada aia de șase oameni, postată în fața ghișeului la care lucrează, la ora 10? Crezi că stăm acolo să ne uităm la ea? Nu. Stăm ca să ne dea sau să ne ia bani.
Oricum, e la modă acum ca toți vânzătorii, funcționarii și angajații din magazine, bănci, tarabe și cluburi să te trateze de parcă ești ultimul sărac. Comentarii de genul "Să știi că e scump ceasul la care te uiți" sau "500 euro aveți de plătit, sunteți sigur?" mă fac să îi strâng pe toți la un loc și să îi arunc dintr-un avion, în speranța că vor cădea cu gura într-un stâlp de iluminat public. Treziți-vă, ciudaților! Dacă lucrezi la mall și îți dă voie patronul să te îmbraci ziua cu haine de firmă, nu înseamnă că ai și bani să le cumperi. Tot în șlapi și-n haine chinezești te duci acasă! Și nu-mi spune că din salariul tău de 600 lei îți permiți să îți cumperi trei ceasuri Longiness pe zi. Că nu te cred.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.587 secunde