Green Tech SA va reprezenta România la European Enterprise Promotion Awards 2021

97
Green Tech SA va reprezenta România la European Enterprise Promotion Awards 2021 - greentechsavareprezentaromania-1631629312.jpg

Articole de la același autor

Compania Green Tech SA va reprezenta România la „Premiile pentru promovarea întreprinderilor europene 2021” (European Enterprise Promotion Awards 2021), eveniment organizat de Comisia Europeană.

Green Tech SA a fost desemnată câștigătoare, în urma selecției naționale, la categoria „sprijinirea tranziției durabile”. Proiectul prezentat de Green Tech SA presupune intrarea companiei pe piața certificatelor voluntare de carbon, după obținerea validării internaționale din partea companiei Gold Standard pentru reducerea emisiilor de carbon prin reciclare. Astfel, față de producția de plastice din resurse virgine, produsele plastice realizate din PET reciclat la Green Tech SA asigură o reducere de 48% a emisiilor de carbon, adică anual sunt salvate 45.000 de tone de CO2.

Pe lângă beneficiile climatice, acest proiect aduce și beneficii economice și sociale. Green Tech SA este cel mai mare angajator din orașul Buzău, având 1.300 de angajați. Proiectul creează oportunități de dezvoltare a comunității locale și joacă un rol important în sprijinirea companiilor mici și mijlocii din industria de management a deșeurilor. Totodată, prin extinderea capacităților de reciclare în regiunea Europei de Est și Centrală, contribuie la atingerea obiectivelor UE de reciclare.

Green Tech SA este unul dintre cei mai mari reciclatori de materiale plastice PET din Europa și un important producător de fulgi reciclați, banda PET și granule rPET, toate din 100% PET reciclat. Compania reciclează anual 3 miliarde de sticle din plastic, iar activitatea sa se bazează pe trei principii ale economiei circulare: combaterea deșeurilor și protecția mediului, păstrarea în uz a produselor și materialelor și eficiența emisiilor de CO2.

După selecția națională, un juriu format din reprezentanți la nivel înalt va selecta câștigătorii finali care vor fi anunțați cu ocazia ceremoniei de acordare a premiilor, din luna noiembrie 2021.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Marţi, 14 Septembrie 2021
Stire din Economie : Producția industrială a crescut cu 14%
Pagina a fost generata in 0.8346 secunde