Presa a înțeles greșit

Guvernul Cîțu nu vrea să taie veniturile bugetarilor, ci să le majoreze!

2594
Guvernul Cîțu nu vrea să taie veniturile bugetarilor, ci să le majoreze! - fondguvernulcitunuvreasataieveni-1618579740.jpg

Articole de la același autor

Timp de trei luni, angajații din sistemul bugetar au trăit cu spaima că până aici le-a fost, că mâine - poimâine veniturile lor vor fi amputate. Actualul sistem de salarizare cu peste 50 de sporuri era în pericol. Guvernanții îl criticaseră public în mai multe rânduri și își exprimaseră intenția de a-l revizui, Legea privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice urmând să fie modificată.



Premierul calmează spiritele…

Pe 15 aprilie, bugetarilor le-a venit inima la loc, după ședința de guvern în care s-a discutat memorandumul privind „Stabilirea principiilor care vor sta la baza reanalizării și elaborării cadrului legal privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice”. La finalul ei, premierul Florin Cîțu, a ieșit și a calmat sufletele agitate spunând: „Memorandumul nu propune nicio reducere de venituri în sectorul bugetar, ca să fie foarte clar. Nu se propune nicio scădere de venituri în sectorul public, prin acest memorandum. Deci, trebuie demontată din start această informație!”

Cum venitul unui bugetar este compus din salariul tarifar, premii, indemnizații și sporuri, rezultă că, prin modificarea legii, niciuna dintre aceste componente nu va avea de suferit. Și-atunci se pune întrebarea: de fapt ce se urmărește prin actul normativ aflat în lucru?



…iar memorandumul le agită


Memorandumul discutat de Executiv, nu ne lămurește în această privință. El cuprinde o serie de principii ce vor sta la baza sistemului de salarizare unitară, care, dimpotrivă conduc la ideea că veniturile bugetarilor se vor diminua în viitor. Iată-le:

- reanalizarea coeficienților de ierarhizare pentru fiecare familie ocupațională de funcții bugetare, cu respectarea raportului de 1 la 12, dintre cel mai mic și cel mai mare salariu de bază, și înmulțirea coeficienților cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată în vigoare – 2.300 lei;

- introducerea unor grile de salarizare pentru administrația publică locală, corespunzător funcțiilor publice și funcțiilor contractuale;

- plafonarea sporurilor la 20% din salariul de bază, la nivel individual;

- revizuirea sistemului de acordare a sporurilor;

- sporurile pentru condiții de muncă la care expunerea la condiții de muncă este aceeași, indiferent de funcția deținută, se vor acorda în cuantum fix, ca spor de până la 25% din salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată;

- analiza tuturor categoriilor de sporuri, cu menținerea numai a celor cu adevărat relevante;

- acordarea unui spor de performanță lunar, personalului care a realizat sau a participat direct la obținerea unor rezultate deosebite în activitatea instituției, autorității publice sau a sistemului din care face parte, a participat la activități cu caracter deosebit, a efectuat lucrări cu caracter excepțional ori a avut un volum de activitate ce depășește

în mod semnificativ volumul optim de activitate, în raport de complexitatea sarcinilor, în baza criteriilor stabilite de ordonatorul de credite;

- implementarea noului cadru legal pentru toate familiile ocupaționale în același timp, în scopul evitării apariției unor noi dezechilibre în sistemul public de salarizare și al înlăturării posibilității contestării unor prevederi în fața instanțelor de judecată.

Ministrul Muncii face lumină

Ce să înțeleagă sărmanul bugetar din contradicția evidentă între principiile memorandumului și declarația primului ministru? Spre norocul său, ministrul Muncii, Raluca Turcan, a venit cu clarificări.

„Prin memorandumul pe care l-am adoptat astăzi nu punem bazele nici unei măsuri de scădere a veniturilor în România, ci, dimpotrivă, prin acest memorandum intenționăm să creștem acele salarii care au fost mereu lăsate în urmă prin inechitățile legislației adoptate în trecut. Și, de asemenea, salarizarea în sectorul public va deveni unitară, predictibilă, echitabilă și va fi, de asemenea, în corelație cu eficiența instituțiilor publice. (…) Principiile pe care le-am stabilit sunt simple și nu conduc în niciun fel la afectarea veniturilor. Practic, reanalizăm coeficienții de ierarhizare pentru fiecare familie ocupațională de funcții bugetare și unele sporuri vor intra în salariile de bază. De asemenea, acele sporuri care pot fi acordate în sumă fixă vor fi date în sumă fixă; sporurile care vor rămâne după includerea unora în salariile de bază nu vor depăși 20% din salariul de bază plătit individual. Mai este un lucru extrem de important: salariul în plată de bază să fie același pentru toată lumea. Este inadmisibil ca, pe o lege, să ai unii angajați în sistemul public plătiți la nivelul de salarizare din 2019 și alții la un nivel de salarizare posibil în anul 2022. Vom include, de asemenea, în grila de salarizare și alte activități care în momentul de față nu sunt pe grila de salarizare în sistemul public și care creează puternice inechități - și dau exemplul administrației publice locale. Acestea sunt principiile de bază ale acestui memorandum și, practic, întăresc ideea că am intrat în linie dreaptă, prin asumarea completă, a tuturor ministerelor, a reușitei unei reforme în sistemul de salarizare pentru angajații plătiți din fonduri publice.”

Ei, acum v-ați lămurit, stimați cititori? Viitoarea lege a salarizării unitare a bugetarilor nu va duce la micșorarea veniturilor, ci la creșterea lor! 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5409 secunde