Hăituiți în Țara Amenzilor

r Amenzile și sancțiunile sunt planificate prin Legea Bugetului de stat r În 2013, amenda medie planificată pe cap de locuitor a crescut la 39,2 lei r Planul de amenzi a crescut de 4,59 ori în ultimul deceniu

Dacă analizezi cu atenție actele normative adoptate de condu-cătorii României, descoperi că au la bază o filozofie primitivă despre comportamentul uman și relația dintre stat și cetățean.

Potrivit acesteia, individul uman este, din născare, antisocial și în conflict cu statul. Drept urmare, trebuie să-i fie impuse reguli de conduită pentru orice împrejurare de viață.

Actul de guvernare nu se realizează prin educație (de aceea învățământului nu i se alocă bugetul de 6% din PIB), prin asigurarea condițiilor de muncă și trai decente ori prin stimulente sociale și economice, ci prin forță. Comportamentul de dresaj al populației și agenților economici se obține cu biciul, nu cu zăhărelul.

Pentru un popor sărac cum sunt românii, pentru o economie subdezvoltată cum este a României, amenzile sunt biciul cel mai dureros. Pe măsură ce gradul de pauperizare a populației crește și avem tot mai multe insolvențe și falimente în economie, biciul statului e tot mai gros, mai năprasnic, căci amenzile se în-mulțesc și cresc cel puțin cu rata inflației.

Legea Bugetului de stat a transformat România în Țara Amenzilor. Instituțiile administrației centrale și locale au, în fiecare an, plan obligatoriu de venituri din amenzi, penalități și confiscări, defalcat până la ultimul inspector și polițist.

În 2003, planul era de 162,6 milioane lei noi. Fiecărui locuitor al țării îi revenea să achite, în medie, o amendă de 7,5 lei. În 2013, planul a urcat la 746,489 milioane lei, iar amenda pe cap de locuitor la 39,2 lei.

Cum poate fi explicată creșterea de 4,59 ori, în decurs de un deceniu, a planului de amenzi, penalități și confiscări, în condițiile în care populația țării s-a redus cu 12,16%, de la 21.680.974 locuitori, la recensământul din 2002, la 19.042.936, la cel din 2011?

Din punctul de vedere al statului, justificarea este una singură: românii or fi ei mai puțini, dar sunt mai ticăloși și trebuie arși la buzunare.

Pentru a înțelege mai bine dimensiunea și semnificația reală a planului de amenzi, îl vom raporta la alte capitole bugetare. Pentru 2013, bugetul de stat a prevăzut venituri totale de 98.187,530 milioane lei. Din acestea, amenzile și celelalte sancțiuni reprezintă 0,76%. În 2003, ponderea lor era de 0,67%.

Economia trebuie să vireze, în acest an, un impozit pe profit de 11.690,72 milioane lei. Amenzile reprezintă 6,38% din această sumă. Cei peste 4,37 milioane de angajați din România vor achita în 2013 un impozit pe veniturile din salarii de 16.418,20 milioane lei, din care amenzile înseamnă cam 4,55%.

Milioane de acționari autohtoni și străini din economia românească vor achita un impozit pe dividende de 1.141,86 milioane lei. Amenzile planificate prin lege reprezintă 65,37% din această sumă.

Și totuși, asta nu-i nimic, stimați cititori! Șocul de abia acum ur-mează. Suma reprezentând amenzile și toate celelalte sancțiuni este mai mare de 1,10 ori decât impozitul pe venitul microîntreprinderilor, de 1,27 ori decât impozitul pe venituri din activități independente, de 1,7 ori decât impozitul pe veniturile din activități agricole, de 1,87 ori față de impozitul pe cedarea folosinței bunurilor.

Dimensiunea impresionantă a acestui capitol de venituri bugetare și faptul că el este planificat prin lege, demonstrează că amenzile și sancțiunile au fost transformate într-un impozit mascat.

Cum reușește statul să-l obțină? Simplu ca bună ziua. Fiecare act normativ este garnisit cu un capitol bogat de contravenții și infracțiuni, cu amenzi cât mai multe și cât mai mari. Pe de altă parte, nicio activitate umană nu este lăsată în afara cadrului reglementat. Atunci când muncește sau mănâncă, dacă se odihnește sau merge la piață, când vorbește sau trece strada, când face dragoste sau își urechează copilul, românul trebuie să o facă așa cum scrie la lege, în ordonanță sau în HG.

Pomelnicul actelor normative cu care statul te poate transforma din cetățean sau agent economic onorabil în delicvent, pentru a te jefui, este imens. Cu cât sunt mai multe legi, cu atât crește probabilitatea de a încălca măcar una-două din ele. Și atunci, pac! procesul verbal de contravenție, țac! amenda.

Dar dacă schimbi legile de trei ori peste noapte, dacă le îmbârligi și le faci vraiște, dacă le concepi... cu picioarele, nu ai băgat eco-nomia și populația în ceață? Și atunci, vine el, inspectorul de stat, marea sculă pe basculă, și, interpretând legea după un cifru numai de el știut, îi spune contribuabilului năucit că e contravenient sadea, infractor de talie mondială. Și îl rupe cu amenzi.

Mecanismul acesta nu e perfect, mai dă și rateuri. Funcționarii, inspectorii și polițiștii mai obosesc, mai fac scurtă la mână dând amenzi în dreapta și-n stânga. Din cauza asta, rămân în urmă cu planul.

Înainte de ultima rectificare de buget din acest an, planul de amenzi și alte sancțiuni avea o gaură uriașă de 116,419 milioane lei. O adevărată nenorocire! Dar să vedeți, numai, ce urmează! Guvernul se va rățoi la directorii din ministere, care vor țipa la șefii de inspectorate teritoriale, iar ăia îi vor muștrului pe bieții inspectori, polițiști și jandarmi. În final, babele care traversează aiurea strada vor trebui să pună umărul la îndeplinirea planului național de amenzi.

Autoritățile centrale și locale demonstrează că e "mai productivă" pentru bugetul statului stimularea greșelii umane, decât a creșterii economice. În fiecare an, ele înalță noi munți de monitoare oficiale, cu codri de legi, din care pândesc haite de sancțiuni. În Țara Amenzilor, contribuabilii sunt vânați fără milă.