Concurs IFN-urile și firmele de leasing vor beneficia de relaxarea normelor privind provizioanele

372

Articole de la același autor

Pe lângă bănci, și instituțiile financiare nebancare (IFN) și societățile de leasing vor beneficia de relaxarea normelor de provizionare în cazul împrumuturilor reeșalonate, a declarat Florin Georgescu, prim-viceguvernatorul BNR.
"IFN-urile și firmele de leasing au un alt regulament decât băncile, care prevede posibilitatea de negociere în raport cu clienții, dar nu au un aparat de evaluare a riscurilor atât de elaborat. Merg pe reguli mai simple, dar vor beneficia și ele de acest tratament favorabil, pentru a permite negocierea cu debitorii care au dificultăți", a explicat Georgescu.
Totodată, Radu Ghețea, președintele Asociației Române a Băncilor (ARB), a declarat că BNR ar putea aproba constituirea de provizioane mai mici în cazul creditelor reeșalonate de bănci începând cu luna decembrie a acestui an.
"Am ajuns la finalizarea unor discuții foarte intense legate de sistemul de provizionare a creditelor reeșalonate. Norma de până acum spune că un credit reeșalonat nu poate fi provizionat la o categorie mai bună decât cea în care a fost. Dacă la un moment dat era încadrat la categoria pierdere (întârzieri la plată de peste 90 zile), trebuia să rămână acolo pentru întreaga perioadă", a explicat Ghețea.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.0578 secunde