După un an și jumătate de distracție pe piața unică, firmele românești sunt departe de a fi înțeles importanța înregistrării mărcilor.
Astfel, la nivel național, nu mai puțin de 94.124 firme au în nume particula "Impex". La nivelul Uniunii Europene însă, doar 24 de firme cu particula "Impex" și-au înregistrat marca. Niciuna nu este din România.
Pe locul doi în România se clasează firmele care au în nume particula "Com". Sunt 89.618, potrivit unei statistici realizate de admi-nistratorii site-ului www.vrajitorul.eu.
La nivelul UE, verificarea disponibilității unei mărci se face pe site-ul http://oami.europa.eu/en/default.htm. Accesându-l, aflăm că doar 5 firme cu particula "Com" în nume sunt înregistrate. În jur de 2.900 de societăți au o denumire care începe cu particula "Com" (în special Company) și peste 13.000 de firme au nume care conține "Com" (peste 50% sunt site-uri, al căror nume se termină cu domeniul .com).
Pe locul trei în țară se află "Construct" (29.709 rezultate), semn că segmentul în cauză merge extrem de bine. În uniune, doar 139 de firme au înregistrat această marcă.
Alte nume de marcă, de care abuzează managerii români, sunt "Prod" (25.114), "Trans" (22.817), "Serv" (19.617), "International" (18.101), "Export" (16.689) și "Import" (16.603).
Alt model clasic este introducerea unui an în nume. Potrivit statisticii, cel mai bun an pentru afaceri a fost 2000, cu 8.497 de firme care poartă în nume ultimul an al mileniului 2. Din 2000 încoace, totul a mers din ce în ce mai rău: 2.263 de firme cu anul 2001 în nume, 2.082 de societăți cu 2002, 2.019 cu 2003 și 1.825 în 2005.
Vedeta anilor ’90, "Star" nu apare decât pe bannerul a 8.098 de firme românești. În uniune, peste 4.000 de firme folosesc particula "Star".
Înregistrarea mărcii costă cel puțin 1.600 euro
Procedura de înregistrare a mărcilor a rămas neschimbată din 10 martie 2008, când a fost adăugată o taxă suplimentară de cercetare, în valoare de 12 euro, care se plătește la oficiile naționale ale statelor în care o firmă alege să își înregistreze mărcile.
Taxa oficială de înregistrare a unei mărci este de 1.600 euro și acoperă o marcă simplă și trei clase separate. Pentru fiecare clasă suplimentară se mai achită 300 euro. Durata înregistrării este de 12 luni.
În România, înregistrarea se face la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM), cel mai mic tarif (pentru o marcă individuală simplă și o singură clasă) fiind de 432 lei. Pentru o marcă cu element figurativ color și 45 de clase, tariful este de 8.748 lei.
Potrivit informațiile de pe site-ul OSIM (www.osim.ro), pot fi înregistrate ca mărci cuvintele, desenele, literele, cifrele, elementele figurative, formele tridimensionale, forma produselor sau ambalajele.
4,1 milioane euro pentru certificarea firmelor
Costul înregistrării mărcilor poate fi acoperit cu fonduri structurale, în special prin intermediul ultimei scheme ("Implementarea standardelor internaționale") a Programului Operațional Sectorial (POS 2007 - 2013).
Cu un buget de 4,1 milioane euro, schema POS oferă alocații financiare de până la 200.000 euro, bani care pot fi utilizați la înregistrarea mărcilor, certificarea produselor, serviciilor și proceselor tehnologice. Contribuția proprie a beneficiarilor este de 30%. Cererile de finanțare pot fi depuse până pe data de 18 august 2008.